fbpx

Moftul lui Lukașenko sau pericol real? Avion minat, escortă militară și un opozant al administrației din Belarus la bord

Duminică, în jurul orei 13:00, la Minsk a aterizat de urgență un avion Ryanair, de pe ruta Atena-Vilnius. La bord se aflau 171 de persoane.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Oamenii au fost evacuați și transportați în spațiul de tranzit, apoi verificați repetat, iar la fața locului au intervenit zeci de echipaje medicale și ale pompierilor. Ulterior, presa din Belarus a aflat că printre pasageri se afla și Roman Protasevich, unul dintre jurnaliștii opozanți ai administrației Lukașenko.

Anterior, acesta a fost redactor șef al unor publicații online, inclusiv canale de Telegram, dar și învinuit de participarea de organizarea protestelor. El a fost reținut imediat după aterizare.

Presa din Belarus, cu referire la cea lituaniană, relatează că între piloți și un pasager s-ar fi iscat un conflict. Inițial se vehicula că el ar fi anunțat că avionul este minat, apoi a apărut informația că alerta ar fi fost transmisă piloților de operatori din Belarus.

Inițial, membrii echipajului intenționau să aterizeze, precum era programat, la  Vilnius. Armata belorusă, însă, a ridicat în aer două avioane militare pentru a escorta aeronava către aeroportul din Minsk – Un MIG25 și un MIG24. Tut.by afirmă că, potrivit surselor, comanda ar fi fost dată de Lukașenko.

La Minsk informația despre bombă nu s-a confirmat. Unii martori au relatat despre un individ cu servietă, care ar fi încins spiritele și s-ar fi comportat provocător încă de la aeroportul din Atena.

Între timp, președintele lituanian Nauseda a declarat că va aborda la Consiliul Europei subiectul. Autoritățile de la Vilnius au convocat responsabili din misiunea diplomatică din Belarus și le-au cerut să permită imediat decolarea tuturor celor blocați la Minsk.

Pasagerii au plecat spre Vilnius abia peste șapte ore și la aterizare au fost întâmpinați de premierul lituanian. Opozantul lui Lukașenko, însă, a rămas la Minsk, fiind reținut. Prietena sa și alte patru persoane, care se presupune că ar fi agenți ai serviciilor speciale, inclusiv bărbatul cu servieta, la fel nu au plecat spre Vilnius. În presă au apărut informații că acesta zbura cu o prietenă, care a expediat un selfie unui alt blogher cunoscut. Ultimul l-a publicat, iar polițiștii s-au sesizat, deoarece jurnalistul se află în căutare în Belarus.

De menționat este că și poliția lituaniană a pornit două anchete. Una se referă la aterizarea forțată a aeronavei, iar cealaltă – la alerta falsă cu bombă.

Totodată, una dintre pasagere a relatat că la Minsk s-ar fi comportat cu persoanele de la bord precum ar fi deținuți. Conform ei, opozantul ar fi încercat să roage piloții să nu aterizeze, însă ei ar fi făcut referire la înțelegeri internaționale ale companiei.

Compania aeriană a fost criticată dur pentru incident. Internauții acuză piloții Ryanair că ar fi fost plătiți că să „lase” pe Protasevich la Minsk, iar compania a venit ulterior cu o nouă reacție și a adresat scuze pentru „reținerea pentru motivele căreia nu se face vinovată”.

Articole asemănătoare

Back to top button