fbpx

Peste 500 de pompieri vor fi la datorie în noaptea Învierii. Recomandările pe care le oferă enoriașilor și clericilor

Peste 500 de pompieri vor fi la datorie în noaptea Învierii. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) va mobiliza și 150 de autospeciale, pentru a fi pregătit de necesitatea unor eventuale intervenții.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pentru a prevenit situațiile de risc și a incendiilor, în preajma locașelor de cult vor activa 120 de ofițeri ai Inspectoratului. Aceștia vor monitoriza situația antiincendiară și vor supraveghea veghea ca serviciile divine să se desfășoare în siguranță, anunță IGSU.

Pentru prevenirea incendiilor, pompierii îndemnă enoriașii care vor merge la biserici să mențină libere căile de acces a autospecialelor, să nu le blocheze cu mijloace de transport și să evite aglomerările. Mai mult, salvatorii recomandă credincioșilor să fie atenți la utilizarea lumânărilor, în special în timpul transportării focului în mijloace de transport, dar și păstrarea candelelor în locuințe.

În același timp, IGSU atenționează  cetățenii să nu folosească focul deschis pentru nimicirea gunoiului, în procesul de igienizare și să nu aprindă ruguri. În vederea evitării situațiilor de risc, oamenii sunt îndemnați să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor, iar în caz de situații excepționale să apeleze Serviciul 112.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

 

Articole asemănătoare

Back to top button