fbpx

foto | A înlocuit vinul de casă? Igor Dodon a oferit în dar Consiliului Europei covorul tradițional Pomul vieții

Igor Dodon a dus la Strasbourg covorul tradițional Pomul vieții. Acesta a fost oferit în dar Consiliului Europei cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la aderarea Republicii Moldova la această organizație.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Președintele a precizat că acest covor este un simbol inedit al Republicii Moldova și parte din patrimoniul umanității UNESCO. Dodon asociază uzorul de pe covor, semnificația căruia trebuie transmisă urmașilor, cu valorile Consiliului.

„Covorul tradițional este reprezentativ pentru țara noastră. Fascinează printr-o diversitate de motive și reprezintă o moștenire pe care avem datoria de a o transmite generaţiilor viitoare, la fel cum ne dorim să transmitem valorile de bază pe care se menține și dezvoltă Consiliul Europei – respectul față de cetățean, stat de drept, justiție echitabilă și libertatea exprimării”, spune Igor Dodon.

Precizăm că, anterior, Igor Dodon obișnuia să le dăruiască partenerilor Republicii Moldova vin. Acesta a dus în Japonia sticle de vin cu autografe, a oferit președintelui rus mai multe butoaie cu băutura lui Bachus făcută chiar de el, dar nu a omis nici unii reprezentanții ai presei, oferindu-le un astfel de cadou.

Articole asemănătoare

Back to top button