fbpx

Zece persoane au ajuns la spital după accidentul de la Cojușna. Care este starea lor

O persoană a decedat, iar alte 10 au avut de suferit în urma unui accident rutier produs în ieri seară, 15 iunie, în apropierea localității Cojușna din raionul Strășeni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În urma accidentului, un pasager de 60 ani, din microbuz, a decedat la fața locului, iar alte 10 persoane au fost transportate la spitalul raional Strășeni pentru îngrijiri medicale.

Potrivit doctorilor de ls Spitalul Raional din Strășeni, șapte persoane care au suferit diverse traumatisme asociate au fost internați în secția cu profil chirurgical traumatologic. Două persoane sunt în stare gravă, dar stabilă, iar ceilalți sunt în stare de gravitate medie.

Alte trei persoane au fost transportate la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău (IMU). Doi dintre ei sunt în stare de gravitate medie, stabilă, iar un pacient, după consultații și investigații, a plecat ambulator, sub supravegherea medicului de familie, potrivit medicilor de la IMU.

Articole asemănătoare

Back to top button