fbpx

video, foto | 32 de ani de la conflictul armat de pe Nistru. La Chișinău au fost comemorați eroii căzuți: Accentele din discursurile oficiale

Sute de oameni au comemorat sâmbătă, 2 martie, eroii căzuți pentru apărarea suveranității și independenței Republicii Moldova în timpul conflictului armat de pe Nistru, început în urmă cu 32 de ani de forțele separatiste și cele ale Rusiei împotriva tânărului stat Republica Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Președinta Maia Sandu, comandantul suprem al armatei, a depus flori la monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul memorial „Eternitate” și la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt. De Ziua Memoriei și Recunoștinței, șefa statului a subliniat că avem cu toții obligația să ne cinstim veteranii și să-i comemorăm pe cei căzuți în timpul luptelor de apărare a suveranității și independenței Republicii Moldova.

Păstrând memoria luptelor de la Nistru din anul 1992, ne asumăm solemn să păstrăm în continuare pacea și libertatea. Și chiar dacă mai există forțe care încearcă să sădească neîncredere și discordie între noi, o spun clar și răspicat: nu vor reuși – nici acum, nici pe viitor”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului le-a mulțumit tuturor celor care asigură ca astăzi, în Republica Moldova, să fie ordine și liniște. „Suntem recunoscători fiecărui polițist, carabinier, salvator, pompier, fiecărui militar – general, colonel, maior, căpitan, locotenent, plutonier, sergent, caporal sau soldat, pentru dragostea de neam, pentru sacrificii și pentru că veghează la siguranța noastră a tuturor. De când războiul bântuie țara vecină Ucraina, chiar la granița noastră, efortul vostru este cu atât mai prețios”, a mai declarat președinta.

Discursul integral al președintei poate fi citit aici sau vizionat în filmulețul de mai jos.

Comemorăm astăzi 32 de ani de la declanșarea conflictului armat de pe Nistru și suntem recunoscători pentru curajul și devotamentul eroilor noștri care au apărat suveranitatea, independența și integritatea teritorială a țării noastre. Onorăm memoria celor căzuți, construind un viitor european pentru toți cetățenii Republicii Moldova de pe ambele maluri ale Nistrului, un viitor în pace, siguranță, liniște și prosperitate”, a spus premierul Dorin Recean.

Omagii eroilor căzuți pentru independența, suveranitatea și integritatea Republicii Moldova au adus și reprezentanți ai Serviciului Vamal și ai Poliției de Frontieră: „De ziua Memoriei și a Recunoștinței aducem un omagiu eroilor căzuți în războiul de pe Nistru, care și-au jertfit viața pentru a-și apăra țara, gestul lor de eroism rămâne pentru totdeauna un reper în istoria Republicii Moldova”.

La monumentul lui Ștefan cel Mare a depus flori și conducerea Primăriei mun. Chișinău.

Această prezentare necesită JavaScript.

Articole asemănătoare

Back to top button