fbpx

video | Detaliul observat la Vladimir Putin când a coborât din avion la Teheran

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan s-au întâlnit, marţi, la Teheran, pentru a discuta despre exportul de cereale din Ucraina.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Când a coborât din avion, Vladimir Putin a șchiopătat câțiva pași pe covorul roșu întins pe aeroportul Mehrabad. Președintele rus a salutat mulțimea adunată să îl întâmpine, scrie stirileprotv.ro.

De mai multă vreme au apărut zvonuri cum că Putin ar suferi de Parkonson sau cancer în fază avansată, însă Kremlinul a infirmat până acum aceste informații.

Cei doi lideri se află la Teheran pentru discuţii cu omologul lor iranian, Ebrahim Raisi, despre conflictul din Siria, dar şi despre războiul din Ucraina.

Putin şi Erdogan ar urma să discute în Iran despre mecanismele pentru a permite exporturile, prin culoare maritime sigure, de cereale din Ucraina, blocate de ofensiva militară rusă în această ţară, cu riscul de a provoca o criză alimentară mondială.

Ministerul rus al Apărării a transmis vineri că va fi gata în scurt timp un „document final” pentru a permite exporturile de cereale din Ucraina.

În cadrul întâlnirii de marţi cu Erdogan, Putin a evocat de asemenea „numeroase chestiuni” privind rezolvarea conflictului din Siria, precum şi „o altă chestiune importantă”, rezolvarea conflictului din Nagorno-Karabah.

„Avem o ordine de zi foarte încărcată. Sunt extrem de bucuros să vă văd”, i-a mai spus Putin lui Erdogan.

Articole asemănătoare

Back to top button