fbpx

Onor la Tricolor: Politicienii din Moldova au transmis mesaje cetățenilor de Ziua Națională a Drapelului

Anual, pe 27 martie este marcată Ziua Națională a Drapelului Republicii Moldova. Politicienii și oficialii de la diferite organizații publice din țara noastră au transmis mesaje cetățenilor cu ocazia sărbătoririi acestui simbol.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Oficialii au menționat că Moldova are cel mai frumos Tricolor din lume și că ziua astăzi se sărbătorește nu doar steagul Moldovei, dar și dragostea de neam și țară.

Andrian Candu a citat versurile lui Grigore Vieru și le-a amintit cetățenilor că „drumul spre libertate a fost lung și anevoios”. Astfel, politicianul i-a îndemnat pe moldoveni să prețuiască cât mai mult simbolurile naționale.

Adjunctul de la IGP, Gheorghe Cavcaliuc, a menționat că Drapelul de Stat reflectă principiile democratice și tradiția istorică a poporuluiAcesta le-a dorit cetățenilor „bunăstare și energie creatoare în eforturile conjugate pentru prosperarea Republicii Moldova”.

Primarul general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a transmis printr-un mesaj că ziua de azi este despre eroii neamului, oameni harnici din sate și orașe. Acesta a îndemnat moldovenii să fie mai uniți și să poarte mereu cu mândrie Tricolorul.

Șeful de la IGP, Alexandru Pînzari, a spus că Drapelul nostru este cel mai frumos din lume.

Prim-ministrul, Pavel Filip, a ținut un discurs în fața ofițerilor de la Serviciul Pază de Stat. Acesta a ținut să menționeze că „patriotismul înseamnă, în primul rând să poți renunța la propriile dorințe în favoare a tot ceea ce înseamnă acest drapel”.

Articole asemănătoare

Back to top button