fbpx

Franța, mesaj de susținere pentru R. Moldova: „Face parte din marea familie europeană și este sortită să se alăture”

Președinta Adunării Naționale a Republicii Francezei, Yaël Braun-Pivet, a transmis un mesaj puternic de susținere a Republicii Moldova, în discursul rostit în ședința plenară de astăzi a Parlamentului Republicii Moldova. „Evident, Moldova face parte din marea familie europeană. Țara dumneavoastră își are locul în Europa, este sortită să se alăture Franței în Uniune și vă asigur că vă voi sprijini pe această cale”, a menționat Președinta Adunării Naționale a Franței.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Oficiala a salutat eforturile țării noastre de integrare europeană și a accentuat faptul că Franța rămâne un susținător solid în drumul spre UE. „Da, Republica Moldova se modernizează, se transformă, se pregătește să intre în Uniunea Europeană, iar Franța salută eforturile sale: cele pe care le-a realizat deja și cele pe care trebuie să le întreprindă pentru implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene. Evaluarea verbală recentă, din partea Comisiei, a progreselor realizate de țara dumneavoastră este, de asemenea, foarte pozitivă și eu mă bucur de acest fapt”, a adăugat Yaël Braun-Pivet.

În discursul său, Președinta Adunării Naționale a Franței s-a referit la reformele demarate de țara noastră, progresele înregistrate, dar și provocările care trebuie depășite pentru a asigura independența justiției, lupta cu corupția, consolidarea concurenței economice, administrarea finanțelor publice, cooperarea cu societatea civilă și protejarea drepturilor omului.

Președinta Adunării Naționale a Franței, Yaël Braun-Pivet, a mai felicitat țara noastră pentru buna organizare a Summitului Comunității Politice Europene. „Cu simțul ospitalității care este recunoscut la poporul moldav, ați fost gazde minunate, pe 1 iunie curent, pentru un număr de 46 de șefi de stat și de guvern. În acea zi, Chișinăul a fost capitala Europei, iar liderii continentali știu acum că pot conta pe Moldova, pe poporul moldovenesc și pe reprezentanții acestuia, în vederea edificării acestei mari democrații europene, singura care ne va feri de tragedii și războaie”, a menționat Yaël Braun-Pivet.

De asemenea, Președinta Adunării Naționale a Republicii Franceze a vorbit și despre provocările cu care se confruntă țara noastră în contextul războiului din Ucraina, salutând generozitatea cu care atât autoritățile, cât și poporul au primit atât de mulți refugiați ucraineni. „În prezența unor astfel de pericole, țara dumneavoastră reprezintă un spațiu avansat al democrației și al legii și doresc să îmi exprim admirația și sprijinul meu. În pofida presiunilor și a amenințărilor, în pofida șantajului și a acțiunilor de dezinformare, țara dumneavoastră a menținut cursul, apărând atât democrația în curs de dezvoltare, cât și suveranitatea sa. Nu sunteți singuri în această luptă!”, a adăugat Yaël Braun-Pivet.

În același timp, în discursul său, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a exprimat recunoștința pentru solidaritatea arătată de Franța și pentru angajamentele importante de sprijin al țării noastre. Șeful legislativului a menționat că, prin eforturi comune, Parlamentul împreună cu Guvernul, au reușit să mențină pacea și stabilitatea, să continue implementarea reformelor, să avanseze pe drumul către Uniunea Europeană, să consolideze reziliența energetică, să îi ajute pe cei mai vulnerabili și să îmbunătățească securitatea frontierelor. „Republica Moldova a pășit ferm pe drumul european, iar aderarea la Uniunea Europeană este un scop pe care-l vedem clar și pe care-l vom realiza neîntârziat. Așa cum a spus și Președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Summitul EPC – Aderarea Moldovei la UE nu este doar realizabilă, ci un fapt care urmează să fie împlinit”, a subliniat Igor Grosu.

În mesajul său, Președintele Parlamentului a făcut referire la faptul că, în ultimii ani, Franța a devenit gazdă a mii de moldoveni care muncesc în orașele și satele franceze și care contribuie din plin la dezvoltarea economică, socială și culturală a Republicii Franceze. De asemenea, Franța a însemnat și șansa la studii de calitate pentru mii de tineri din Moldova. În același timp, în Republica Moldova avem francezi care s-au îndrăgostit de țara noastră, de satele noastre și sunt activi în comunități. „Este un exemplu care inspiră și care arată apropierea dintre popoarele noastre latine”, a mai spus șeful legislativului.

Articole asemănătoare

Back to top button