fbpx

foto, video | Fără măști și mănuși, însă cu asistenți și bodyguarzi. Cum au depus oficialii statului flori la Memorialul Eternitate

Igor Dodon, Ion Chicu și Zinaida Greceanîi au mers dis-de-dimineață la Memorialul Eternitate din Chișinău. Aceștia au depus flori în memoria luptătorilor căzuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Totuși, conducerea statului nu s-a echipat corespunzător normelor impuse de specialiștii epidemiologici. Niciunul dintre oficiali nu avea mască sau mănuși, ba chiar au încălcat și conceptul „grupurilor nu mai mari de trei persoane”. Oficialii au venit la Complexul Memorial Eternitate însoțiți de asistenți și de o mulțime de bodyguarzi, iar la fața locului erau așteptați de mai mulți jurnaliști.

Chiar și așa, președintele Igor Dodon i-a îndemnat pe oameni să meargă să depună flori în grupuri de câte două-trei persoane.

„Regretabil că în acest an nu putem organiza măsuri, așa cum organizam în fiecare an: și regimentul nemuritor, și acele manifestări cu participarea a zeci de mii de locuitori ai Republicii Moldova. Eu vă îndemn să respectați recomandările autorităților și să nu-i supuneți riscului pe cei apropiați. Dar, în grupuri de două-trei persoane, vă îndemn să mergeți la Memorial, aici, în Chișinău, să mergeți în localitățile voastre pentru a depune flori pentru a-i pomeni pe cei care au luptat pentru noi”, a spus Igor Dodon.

Amintim că pe 8 mai 1945 (seara târziu) a fost semnat actul de capitulare al Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial. Din cauza diferenţei de ore, Moscova, pe atunci capitala URSS, a aflat despre capitulare în primele ore ale zilei de 9 mai. Prin urmare, această zi este considerată, în majoritatea țărilor fostei URSS, ziua Victoriei, iar statele europene sărbătoresc Ziua Europei.

Articole asemănătoare

Back to top button