fbpx

foto | Prin Chișinău, ca pe autostradă. Viteze exagerate, depistate de noile radare „spion” ale Poliției

În ziua de 7 ianuarie, poliţia a desfăşurat o operaţiune mai specială în Chişinău, vânând şoferii care conduceau cu viteză excesivă cu ajutorul noilor radare. Oamenii legii spun că operaţiunea s-a lăsat imediat cu recorduri.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Unul din locurile noi a fost, spre exemplu, podul de pe bd. Decebal, care asigură accesul spre centrul comercial Jumbo. Acelaşi pod, având şi o pistă pietonală, a oferit „priveliştea” perfectă pentru poliţişti ca aceştia să-şi poată îndrepta radarele spre şoferii vitezomani, care, de acestă dată, nici n-au sesizat că au fost prinşi gonind. Asemenea locuri inedite au fost mai multe la număr în Chişinău, iar poliţia nu le-a anunţat locaţiile, bineînţeles, scrie Piața Auto.

Oamenii legii au depistat, doar ieri, 7 ianuarie, 327 de șoferi care circulau cu viteză excesivă, majoritatea se deplasau pe străzile din municipiul Chișinău. Deoarece urmează încă 2 zile de odihnă, pentru a evita consecințele unor accidente produse din cauza vitezei excesive, Inspectoratul Național de Securitate Publică va intensifica la maximum depistarea șoferilor care nu țin cont de regulile generale în timpul condusului.


Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button