fbpx

foto | Maia Sandu s-a întâlnit cu deputații care au votat Independența. Ce a discutat cu membrii „Parlamentului 90”

Deputații „Parlamentului 90” au revenit în Sala în care au votat Independența, unde au vorbit cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu despre acel moment de răscruce din istoria noastră. Șefa statului le-a mulțumit pentru curajul și demnitatea de care au dat dovadă pentru a cere și a câștiga independența Republicii Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Președinta a vorbit cu parlamentarii Independenței și despre viitorul nostru în Uniunea Europeană și despre acțiunile pe care le întreprindem zilnic pentru a construi o țară liberă și prosperă, așa cum și-au imaginat-o cei care au luptat pentru independența Republicii Moldova.

„Curajul și lupta pentru libertate din acei ani ne aduc an de an în Piața Marii Adunări Naționale, liberi să ne celebrăm neamul și independența. Liberi să vorbim în limba română, să nu fim umiliți la noi acasă. Liberi să gândim și să vorbim cu voce tare”, a menționat șefa statului.

De asemenea, Președinta Maia Sandu a mai spus: „Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, trăim nu doar speranța unui viitor mai bun, dar simțim încredere că acum avem șansa și datoria de a duce Moldova în Uniunea Europeană. Unde pacea și independența țării noastre vor fi protejate, oamenii care muncesc vor avea șansa să trăiască bine, iar Moldova va fi tratată cu respect și apreciere”.

Această prezentare necesită JavaScript.

Articole asemănătoare

Back to top button