fbpx

foto | Locuri de frunte pentru judocanii moldoveni la Campionatul European de Judo Veteran 2023

Sportivii de judo din Republica Moldova au obținut rezultate remarcabile la Campionatul European de Judo Veteran 2023, desfășurat în perioada 8 – 11 iunie la Podcetrtek, Slovenia. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Printre protagoniștii de succes s-au numărat Muhtar Murtazaliev, Piotr Curu și Constantin Brînza, toți trei câștigând medalii de aur în competiție. Muhtar Murtazaliev, vicepreședinte al Federației de Judo a Republicii Moldova și președinte al Comisiei pe Veterani, a demonstrat o excepțională expertiză în judo, obținând medalia de aur și confirmându-și statutul de triplu campion european la veterani.

De asemenea, sportivii moldoveni au mai obținut medalii importante: Viorel Marinescu a câștigat argintul, iar Iurie Leu, Mihail Malear, Vladimir Preguza, Ruslan Canțir și Alexandr Ciuș au fost decorați cu medalii de bronz.

„Felicitări tuturor participanților pentru evoluția lor și rezultatele remarcabile obținute la Campionatul European de Judo Veteran 2023. Eforturile și contribuțiile lui Muhtar Murtazaliev, un veritabil erou al judoului din Republica Moldova, trebuie subliniate, fiind un model de excelență și devotament. În calitate de vicepreședinte al Federației de Judo a Republicii Moldova și președinte al Comisiei pe Veterani, el nu doar că se antrenează zilnic cu Lotul Național de Judo, alături de sportivi de top din Moldova, ci și susține și promovează activ proiectele legate de judo-ul autohton.”, se arată în mesajul Federației de Judo a Republicii Moldova.

Competiția a adunat 658 de judoka din 37 de țări, iar echipa moldovenească s-a evidențiat prin performanțele sale, clasându-se pe locul 9 în clasamentul general.

Articole asemănătoare

Back to top button