fbpx

doc | Ore mai scurte și fără evenimente sportive și culturale. Decizia CNESP privind desfășurarea procesului educațional

Ministerul Sănătății a publicat decizia integrală a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) din 23 august. Aceasta prevede un set de reguli de organizare a activității instituțiilor de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional tehnic și superior (publice și private) pentru anul de învățământ 2021-2022 în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul COVID-19.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, potrivit documentului în instituțiile de învățământ (în grupurile sanitare) vor fi afișate postere care prezintă modalitatea de spălare a mâinilor. Cel puțin o dată pe săptămână elevii/studenții vor fi instruiți de către cadrele didactice privind măsurile de protecție împotriva noului coronavirus.

Organizarea spațiilor în clase/săli pentru cursuri

  • Fiecare elev/student va ocupa zilnic același loc în bancă/masă la o distanță decel puțin 1 metru față de ceilalți (în față, în spate și lateral).
  • Se recomandă păstrarea stabilă a componenței claselor/grupeloracademice.
  • Experimentele (la orele de chimie/fizică/biologie) care necesită mișcare și/sau interacțiune strânsă între profesori și elevi/studenți vor avea caracter demonstrativ, fiind realizate doar de către cadrul didactic. Elevii nu vor trece din sala de lecții de bază în laboratoare.
  • Orele de educație fizică vor fi organizate în aer liber, cu alegerea activităților în care distanța fizică poate fi menținută și evitarea activităților care implică un efort fizic sporit (cu potențial de producere a picăturilor respiratorii și propulsarea acestora ladistanțe mai mari).
  • Se va asigura limitarea utilizării echipamentelor comune, iar în cazul folosirii acestora echipamentele vor fi prelucrate în mod corespunzător după fiecareutilizare.
  • Se va evita folosirea vestiarelor din considerentul creării aglomerațiilor într-un spațiu limitat.
  • În zilele cu ore de educație fizică în program, se recomandă elevilor purtarea îmbrăcămintei lejere, care permite practicarea activităților sportive, evitând astfel ne cesitatea schimbării hainelor.
  • Sălile de sport pot fi utilizate pentru desfășurarea orelor de educație fizică doar în condiții meteorologice nefavorabile.
  • Orele de informatică vor fi organizate cu respectarea măsurilor de prevenire și control al infecției, asigurând aerisirea obligatorie a spațiului și dezinfectarea suprafețelor utilizate după fiecare lecție. După posibilitate, orele de informatică vor fi organizate cu un interval mai mare între ore.
  • Se recomandă, în condiții meteorologice favorabile, organizarea orelor și activităților didactice în aer liber la disciplinele școlare care permit desfășurarea demersului didactic, asigurând realizarea competențelor specifice și a finalităților educaționale conform prevederilor curriculare.
  • Se recomandă structurarea orarului de studiu prin alternarea disciplinelor care presupun activități la masa de scris cu cele care pot fi organizate în spații deschise. Pe perioada aflării elevilor în afara clasei se recomandă aerisirea spațiilor, cu respectarea strictă a regulilor de siguranță.

Organizarea programului de instruire

  • Eșalonarea orelor de începere a lecțiilor/cursurilor și a pauzelor din timpul zilei: intrările și ieșirile grupurilor de elevi/studenți din instituție vor fi eșalonate (de exemplu cu decalaj de 15-20 de minute), pentru a evita aglomerarea persoanelor.
  • Diminuarea timpului alocat orelor de curs: se recomandă reducerea numărului de ore petrecute de elevi/studenți în cadrul instituției.
  • Durata pauzelor va fi reglementată pentru a fi asigurată aerisirea încăperilor și igienizarea mâinilor;
  • Amânarea și anularea activităților care îi reunesc pe copii din diferite clase, a evenimentelor sportive, culturale, precum și a activităților extrașcolare în perioada cu risc sporit de infectare, pentru evitarea aglomerării și limitarea transmiterii infecțiilor respiratorii.
  • Diminuarea circulației elevilor/studenților și a personalului instituției în incinta acesteia.
  • În același timp, purtarea măștilor de protecție (cu acoperirea nasului și a gurii) în toate spațiile închise din cadrul instituției de învățământ este obligatorie pentru personalul didactic, nedidactic și auxiliar, studenți și vizitatori, indiferent de statutul de vaccinare al acestora.

Vezi mai jos întreagul document:

521470631 Hotarare Cnesp Nr 60 Redactat Ro by ZUGO on Scribd

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button