fbpx

Declarațiile soției lui Igor Ciofu, agentul de pază ucis la Aeroport: „Mi-au spus să fiu curajoasă”

Tragedie de neimaginat în familiile lui Igor Ciofu și Serghei Muntean, angajații decedați în data de 30 iunie, pe Aeroportul Internațional Chișinău, fiind uciși de cetățeanul din Tadjikistan. S-au dus dimineața la serviciu, însă nu vor mai reveni niciodată acasă. Soția lui Igor Ciofu a făcut declarații la emisiunea PULS de la Orizont TV. În cadrul discuției, ea a relatat, printre lacrimi, cronologia acelei după-amiezi, scrie Tv6.md.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Diana Ciofu, soția agentului de pază, decedat la Aeroport: „L-am sunat pe la ora 16.55, după care, pe la ora 17.00-17.30 mi-am amintit ceva să îl întreb, îl sun, nu-mi răspunde, eu m-am gândit că ceva s-a întâmplat – nu poate să vorbească. Fetița la ora 18.00 îmi spune că ceva s-a întâmplat la Aeroport, pe rețelele de socializare scriu ceva strașnic, sunt doi oameni împușcați. Eu am întrebat: „Cine e împușcat?”, iar ea mi-a răspunsă că un polițist de frontieră, iar al doilea este un angajat al protecției teritoriului Aeroportului. Eu știind că el lucrează în acea zi în sala de sosiri, și mi-au spus că și de acolo este o persoană împușcată, am început să îmi fac griji, să îl sun încontinuu, nu îmi răspundea nimeni.”

Diana spune că nu-și putea găsi locul acasă, nimeni nu-i oferea nicio informație, așa că ea s-a dus singură pe Aeroport ca să afle ce s-a întâmplat, sperând totuși că soțul ei este bine.

Diana Ciofu, soția agentului de pază, decedat la Aeroport: „Am găsit un număr de telefon, dumnealor nu mi-au dat niciun răspuns. Am sunat la poliție, poliția a zis că nu are dreptul să ofere așa detalii. Eu le spun că sunt soția lui, dar nimeni nu mi-a spus nimic. Am luat fetița, am chemat un taxi și ne-am dus la Aeroport. Nu-mi venea să cred. Speram că poate telefonul este în dulap, poate el e ocupat. Am ajuns la Aeroport, toți aveau niște fețe întristate, deja mi-am dat seama că ceva s-a întâmplat. Am intrat acolo, și domnii mi-au spus să fiu curajoasă, că soțul meu ca un erou a decedat, apărând pasagerii! Nu-mi puteam stăpâni conștiința în acel moment, așa ceva nu se redă.”

Amintim că Igor Ciofu, angajatul serviciului de securitate al Aeroportului, ucis vineri în aerogară, a fost petrecut, în data de 032 iulie pe ultimul drum, în satul său de baștină Nimoreni, raionul Ialoveni. Ofițer pensionat din cadrul SPPS, acesta avea 40 de ani și era tată a trei copii.

În mediul online a fost creată o strângere de fonduri pentru a ajuta familia regretatului ofițer. Serghei Muntean, polițistul de frontieră împușcat mortal, a fost petrecut pe ultimul drum în data de 4 iulie.

Șeful statului a semnat un decret prin care se conferă post-mortem Medalia „Meritul Militar” lui Igor Ciofu, locotenent-colonel în rezervă al Serviciului de Protecție și Pază de Stat, și lui Serghei Muntean, agent-șef adjunct al Poliției de Frontieră al MAI, și el ucis în aceeași zi.

Totodată, Guvernul a anunțat că familiilor celor doi bărbați decedați le vor fi oferiți câte un milion de lei din rezerva de stat.

Articole asemănătoare

Back to top button