fbpx

Câţi militari ucraineni au murit în războiul împotriva Rusiei. Şeful forţelor armate a furnizat primul bilanţ oficial

Zaluzhnyi, comandantul-şef al forţelor armate ucrainene, a declarat în cadrul unei conferinţe organizate pentru a onora veteranii militari şi familiile celor ucişi că copiii aveau nevoie de protecţie în mai multe părţi ale ţării, inclusiv în capitala Kiev.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Ei chiar nu înţeleg nimic din ceea ce se întâmplă şi cu siguranţă au nevoie de protecţie… pentru că tatăl lor a plecat pe front şi, posibil, se numără printre cei aproape 9.000 de eroi care au fost ucişi”, a spus el.

Zaluzhnyi nu a oferit detalii şi nu a precizat dacă cifra pe care a citat-o include tot personalul de serviciu ucis în acţiune, cum ar fi poliţiştii de frontieră. Preşedintele Volodimir Zelenkski a declarat în cadrul conferinţei că aproximativ 1 milion de persoane apără Ucraina ca parte a forţelor armate ucrainene sau a altor servicii, relatează mediafax.ro.

Zaluzhnyi nu a spus câţi civili au fost ucişi sau câţi membri ai personalului rusesc a estimat Kievul că au fost ucişi în lupte, dar Statul Major General al forţelor armate ucrainene a estimat că numărul militarilor ruşi a fost de 45.400 de morţi. Rusia nu a spus câţi dintre soldaţii săi au fost ucişi.

Articole asemănătoare

Back to top button