fbpx

Procuratura Generală din Ucraina acuză invadatorii ruși de violuri

Procuratura Generală din Ucraina a anunțat despre deschiderea dosarelor penale în care acuză invadatorii ruși de comiterea de violuri în zonele ocupate din Ucraina. Conform anchetei, doi militari ruși a pătruns într-o casă și după ce ar fi omorât proprietarul, ar fi violat în mod repetat soția acestuia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Potrivit instituției, identitatea unuia dintre violatori a fost stabilită, iar persoana a fost dată în căutare de autoritățile de la Kiev. Cercetarea preliminară este în desfășurare, fiind stabiliți și alți complici ai acestor infracțiuni.

„În martie 2022, un militar rus a pătruns într-o casă privată dintr-un sat din raionul Brovarî și l-a împușcat pe proprietarul casei. Ulterior, el și un alt militar al țării agresoare, în timp ce erau în stare de ebrietate, au violat în mod repetat soția civilului ucis, amenințând-o cu violență și arme, inclusiv împotriva copilului ei mic, care se afla alături de victimă”, se arată în comunicatul emis de procuratură.

Conform autorităților ucrainene, mama și copilul sunt în prezent în siguranță.

Articole asemănătoare

Back to top button