fbpx

doc, video | Veniturile (și cheltuielile) liderei PAS, Maia Sandu, candidată la șefia statului

Averea liderei PAS, Maia Sandu, este în descreștere, iar cheltuielile devin tot mai mari, chiar față de cele pe care le declară la televizor. Potrivit declarației de avere publicate de CEC, în perioada 2018-2019, Maia Sandu a înregistrat venituri în sumă de peste 162.000 de lei din salariile de la Guvern și Parlament, 500 de roni în urma susținerii unei conferințe la București și 930,17 dolari dobândă dintr-un depozit la o bancă străină. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Declarația de averea a Maiei Sandu din septembrie 2020

Potrivit aceluiași document, semnat pe 23 septembrie 2020, lidera PAS mai deține un cont de depozit cu peste 24.000 de dolari la o bancă străină și unul curent la o instituție financiară din Moldova, pe ultimul fiind depozitați 1000 de lei. De asemenea, Sandu dispune și de un cec în valoare de 399 de dolari, emis de Universitatea Harward.

Declarația de averea a Maiei Sandu din decembrie 2019

De cealaltă parte, o altă declarație, datată cu luna decembrie 2019, Sandu avea peste 30.000 de dolari în contul de depozit din străinătate și mai mult de 39.000 de lei depozitați la banca din Moldova.

Așadar, dacă facem anumite calcule, aflăm că în ultimele nouă luni de pe conturile liderei PAS au fost extrași în jur de 38.000 de lei, dar și circa 6000 de dolari (adica aproximativ 101.000 lei conform cursului oficial de pe 1 octombrie 2020). Nu se cunoaște pentru ce au fost cheltuite aceste mijloace financiare și în câte tranșe au fost scoase, însă dacă împărțim cei 139.000 de lei la nouă luni, intervalul în care au fost semnate declarațiile, putem deduce că cheltuielile lunare ale Maiei Sandu ar depăși 15.000 de lei.

De cealaltă parte, candidata la funcția de președintă declara anterior, în cadrul unei emisiuni televizate, că trăiește cu 5000-6000 de lei pe lună. Atunci, Sandu preciza că achită circa 600 de lei pentru serviciile comunale și 200 de lei pentru serviciile de telefonie mobilă.

CITEȘTE ȘI:

video | Maia Sandu spune că plătește circa 600 de lei pentru serviciile comunale. Câți bani cheltuie lunar lidera PAS?

Articole asemănătoare

Back to top button