fbpx

Argentina și Croația se vor duela în semifinalele Cupei Mondiale, după ce sud-americanii au învins Olanda în sferturi

Argentina s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale din Qatar, după un thriller cu Olanda. Meciul a fost decis la loviturile de departajare, după ce batavii, conduşi cu 2-0, au egalat în minutul 90+11.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În penultimul act al turneului final, Argentina se va duela cu reprezentativa Croației, care a trecut în „sferturi” de Brazilia, scrie DigiSport.

Olanda – Argentina 2-2 (3-4 d.l.d.). Messi &co merg în semifinalele Cupei Mondiale din Qatar

Partida dintre Olanda și Argentina a început sub semnul echilibrului, însă prezența în teren a lui Messi și-a pus imediat amprenta asupra partidei. În minutul 10, Messi i-a pasat foarte bine lui Acuna, însă acesta nu a reușit să ducă faza la bun sfârșit.

Câteva minute mai târziu, Bergwijn a încercat să ajungă la un balon în apropierea porți lui Martinez, însă portarul argentinian a intervenit la timp.

Messi a încercat să marcheze în minutul 22, însă șutul său de la marginea careului a trecut peste poarta olandezilor. Olandezii au dat replica prin Bergwijn, însă acesta a șutat pe lângă poartă.

Rodrigo De Paul a șutat de la marginea careului în minutul 33, însă Noppert a reușit să rezolve faza.

Primul gol al argentinienilor a venit două minute mai târziu, când Lionel Messi i-a pasat superb în interiorul careului lui Molina care l-a învins pe portarul olandez.

Pe finalul primei reprize, Messi a șutat din întoarcere din careu, însă balonul a ajuns în brațele lui Noppert.

Messi a fost aproape să înscrie din lovitură liberă în mintuul 63, însă căpitanul Argentinei a trimis puțin peste poartă. Totuși, septuplul câștigător al Balonului de Aur a reușit să marcheze câteva minute mai târziu de la 11 metri, la un penalty obținut de Acuna.

Finalul partidei a fost incendiar, iar olandezii au redus din diferență în minutul 83, prin Weghorst care a înscris cu capul.

Olandezii puteau restabili egalitatea în minutul 85, însă șutul lui Berghuis a lovit plasa laterală. Totuși, elevii lui Van Gaal au dat lovitura în ultimul minut al prelungirilor, când Webhorst a marcat cu un șut din interiorul careului și a trimis jocul în prelungiri.

În cele 30 de minute de prelungiri, ambele echipe au avut ocazii mari de a trece în avantaj, însă niciuna nu a reușit să marcheze golul calificării.

Astfel, partida s-a decis la loteria loviturilor de departajare. Van Dijk și Berghuis au ratat primele două penalty-uri. Ratarea lui Enzo Fernandez i-a făcut pe olandezi să spere până la final, însă Lautaro Martinez nu a ezitat și a marcat golul calificării.

Olanda – Argentina 2-2 (3-4 d.l.d.), în sferturile de finală ale Cupei Mondială 2022

Olanda – Argentina 3-4. Lautaro Martinez înscrie, iar Argentina este în semifinale.

Olanda – Argentina 3-3. Luuk de Jong înscrie.

Olanda – Argentina 2-3. Enzo Fernandez ratează

Olanda – Argentina 2-3. Weghorst înscrie.

Olanda – Argentina 1-3. Montiel înscrie.

Olanda – Argentina 1-2. Koopmeiners înscrie.

Olanda – Argentina 0-2. Paredes îl învinge pe Noppert.

Olanda – Argentina 0-1. Berghuis nu reușește să îl învingă pe Martinez.

Olanda – Argentina 0-1. Messi îl învinge pe Noppert.

Olanda – Argentina 0-0. Van Dijk șutează în blocajul lui Martinez.

Articole asemănătoare

Back to top button