fbpx

Până când intenționează Ronaldo să-şi continue cariera de fotbalist: Parcursul meu nu este încă încheiat

Cristiano Ronaldo intenţionează să-şi continue cariera cel puţin până la EURO 2024, a afirmat atacantul portughez, în vârstă de 37 de ani, cu ocazia unei ceremonii de premiere care a avut loc marţi seară în apropiere de Lisabona, informează AFP.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Parcursul meu nu este încă încheiat. Va trebui să-l suportaţi pe Cris încă ceva timp”, a declarat superstarul fotbalului, care a primit marţi premiul Quinas de Ouro, rezervat celui mai bun marcator al selecţionatei Portugaliei, decernat de Federaţia lusitană de fotbal (FPF), scrie Agerpres.

„Vreau să fiu prezent la Cupa Mondială (2022) şi la EURO (2024). Mă simt foarte motivat, iar ambiţia mea este mare”, a adăugat cvintuplul câştigător al Balonului de Aur, considerat în continuare unul dintre jucătorii de bază ai naţionalei Portugaliei, în vederea Mondialului din Qatar (20 noiembrie – 18 decembrie).

La 37 de ani, căpitanul Portugaliei a adunat 189 de selecţii şi este recordmanul mondial de goluri la echipa naţională, cu 117 reuşite. Dacă prezenţa sa la Cupa Mondială din Qatar se va confirma, Cristiano Ronaldo va disputa al zecelea mare turneu internaţional din cariera sa.

Revenit la Manchester United în 2021, Ronaldo a avut un debut de sezon 2022-2023 complicat, în care a stat mai mult pe banca de rezerve, în condiţiile în care plecarea sa de pe Old Trafford a fost evocată, după ce clubul englez a ratat calificarea în Liga Campionilor.

Articole asemănătoare

Back to top button