fbpx

Economist danez: Inflația nu va coborî până în 2026. E naiv să crezi altceva

Cine spune că inflația va scădea anul viitor este naiv, spune directorul de investiţii al unei bănci daneze, aflat zilele acestea la București. Renumit pentru teoriile sale despre economie şi politică, Steen Jakobsen spune că prețurile mari vor fi și mai mari.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit acestuia, inflația ar putea rămâne mare la nivel global câțiva ani de acum încolo, până spre 2026, scrie Digi24.

El are și un sfat pentru oficialii români: să investească în educație, energie, infrastructură, adică în creșterea producției și a productivității.

Steen Jakobsen, șeful echipei de analiză de la Saxo Bank: „Naiv, consensul la nivelul pieței este că anul viitor inflația va coborî, dar cum va scădea dacă nu investim în producția de energie?

Săptămâna trecută și Suedia și Finlanda au interzis investițiile în energia produsă din surse fosile, asta într-un moment în care există un deficit de energie. Le doresc mult succes colegilor mei scandinavi, suedezi și finlandezi. Este bine să ai energie curată, dar nu cred că așa își vor crește producția.

România, pe de altă parte, a făcut fix opusul și a început folosirea resurselor de gaz mai agresiv. La fel și Danemarca, Columbia, dar și alte state. Dar multe proiecte, la fel ca și cel de aici, înseamnă producție după 2026. Prin urmare de acum și până în 2026 inflația nu va coborî”.

Articole asemănătoare

Back to top button