fbpx

Promo-LEX critică intenția Maiei Sandu de a modifica legislația privind intervenția Poliției la proteste

Asociația Promo-LEX relatează că este îngrijorată în legătură cu intenția președintei Maia Sandu de modificare a legislației pentru a facilita intervenția forțelor de ordine la proteste.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Legea privind întrunirile din Republica Moldova este una dintre cele mai bune legi din regiune, care asigură un cadru favorabil pentru exercitarea libertății de întrunire.

Modificarea legislației, nu este oportună și nu poate fi determinată de un presupus conflict între administrația publică locală și forțele de ordine. Forțele de ordine au deja toate procedurile și pârghiile legale necesare pentru a interveni în situații care pun în pericol ordinea publică, viața, sănătatea oamenilor.

Modificarea legislației în funcție de conjunctura de moment este o practică păguboasă și reprezintă un precedent periculos pentru o democrație bazată pe un stat de drept”, se arată în comunicatul Promo-LEX.

ZUGO amintește că, pe 11 octombrie, președinta R. Moldova Maia Sandu a cerut Guvernului să examineze modificarea temporară a legislației care va permite Poliției să asigure ordinea publică chiar și în condițiile în care „unii actori din administrația locală sabotează eforturile Guvernului de a menține stabilitatea și ordinea în țară”.

Menționăm că pe 9 octombrie, protestatarii din fața Președinției și Parlamentului au blocat traficul rutier, instalând corturi chiar pe carosabil. Corturile protestatarilor din centrul municipiului Chișinău au fost scoase de mascații de la Fulger.

Articole asemănătoare

Back to top button