fbpx

În Republica Moldova se va crea Registrul de stat a evidenţei persoanelor imunizate contra COVID-19. Cine va avea acces la el?

Instituirea Registrului de stat de evidență a vaccinării împotriva COVID–19 (RVC-19) a fost votată joi de Guvern. Conform documentului, urmează a fi elaborat un sistem informațional automatizat care va conține date despre pacienții imunizați și serurile administrate, programare, dar și eliberarea certificatelor corespunzătoare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Aprobarea și lansarea acestui proiect de Hotărâre este binevenită în situația în care avem nevoie de un sistem electronic de evidență a cetățenilor care au beneficiat de vaccin, atât pe teritoriul Republicii Moldova, dar trebuie să vedem și cum în mod tehnic includem cetățenii din afara țării noastre”, afirmă responsabilii de la Guvern.

Acces la datele Registrului vor avea angajații Ministerului Sănătății, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și Centrului Național de Asigurări în Medicină, prestatorii de servicii medicale, subdiviziunile de sănătate ale autorităților administrației publice locale, dar și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Drept administrator al RVC-19 a fost desemnată instituția publică Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică.

Așadar, cu ajutorul Registrului, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră va asigura monitorizarea cetățenilor Republicii Moldova care sunt vaccinați împotriva COVID–19. Prin urmare, copiile certificatelor de vaccinare vor fi transmise spre supraveghere Agenției Naționale de Sănătate Publică.

Registrul va fi înregistrat drept proprietate a statului. Acesta se va afla în posesia Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale, dar va fi deținut de Agenția Națională pentru Sănătate Publică.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button