fbpx

video | Trei sesizări la CC: Despre SIS, Stadionul Republican și componența Biroului Permanent al Parlamentului

Deputați ai Platformei Demnitate și Adevăr au depus mai multe sesizări la Curtea Constituțională pe marginea legilor adoptate de Parlament în ședința din 3 decembrie 2020. Acestea se referă la activitatea Serviciul de Informații și Securitate, Stadionul Republican și modificarea componenței Biroului Permanent al Parlamentului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Sesizările vizează votul din Parlament, referitor la controlul parlamentar al Serviciului de Informații și Securitate, schimbarea destinației terenului unde a fost Stadionul Republican, dar și modificarea componenței Biroului Permanent al Legislativului.

Alte legi, aprobate în aceeași ședință, cum ar fi bugetul de stat, cel social, cel medical și politica piscală, care a fost inițial motivul de boicotare a ședinței în plen, anunțat de PAS și Platforma DA, nu se regăsesc printre sesizările depuse la CC de către cele două formațiuni. Asta pentru că nu există încă o procedură clară de contestare a legilor ce se află încă în procedură de examinare și aprobare.

Prin aceste sesizări se solicită exercitarea controlului de constituționalitate privind: diminuarea competențelor și scoaterea controlului președintelui Republicii Moldova asupra Serviciului de Informații și Securitate.

  • desființarea acordului cu privire la transmiterea cu titlu oneros a Stadionului Republican pentru construcția sediului Ambasadei Statelor Unite ale Americii. Potrivit deputaților DA, decizia Parlamentului încalcă acordul bilateral obligatoriu, dreptul internațional și afectează relațiile dintre SUA și Republica Moldova.
  • modificarea componenței nominale a Biroului Permanent al Parlamentului votată pe data de 3 decembrie, în lipsa unui proiect.

În cele trei sesizări deputatul Dinu Plîngău solicită admiterea lor spre examinare și examinarea în regim de urgență, declararea acestora admisibilă, precum și suspendarea acțiunii acestora până la soluționarea în fond a cauzelor.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button