fbpx

Parlamentul a decis ca Stadionul Republican să rămână în proprietatea statului. De ce este nemulțumit premierul Chicu

Lotul pe care se află fostul Stadion Republican din Chișinău nu va mai fi transmis Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. Asta rezultă din votul în lectură finală a deputaților asupra unui proiect de lege care anulează decizia anterioară de transmitere cu titlu oneros a teritoriului misiunii diplomatice.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit autorilor inițiativei – deputații socialiști Grigore Novac, Vasile Bolea, Vitalii Evtodiev, Bogdan Țîrdea și Nichita Țurcan – transmiterea cu titlu oneros a bunului imobil a fost adoptată fără a se ține cont de interesul public național, nu a fost dezbătut pe larg cu specialiștii din diferite domenii, cu societatea civilă, cu autoritățile publice locale (APL) etc.

De asemenea, ar fi fost încălcate un șir de prevederi constituționale.

„Nu a fost luat în calcul că bunul imobil vizat, este amplasat în centrul istoric cultural al capitalei care de facto trebuie să fie protejat, iar construcțiile de orice tip din această zonă, necesită a fi consultate cu specialiștii din diferite domenii, lucru care de facto nu a avut loc”, se arată în nota informativă a proiectului, menționându-se că „complexul sportiv „Stadionul Republican”, pe parcursul mai multor decenii, a fost arena principală a sportului autohton, devenind astfel în conștiința socială un simbol național”.

Potrivit autorilor, începând cu anul 2006 societatea a fost informată că obiectul respectiv va fi reconstruit. Odată ce ideea de reconstrucție a complexului sportiv a fost formată și acceptată de majoritatea absolută a societății, la schimbarea acesteia se cerea să fie aflată opinia cetățenilor, dacă nu chiar desfășurarea unui referendum. În acest caz s-a acționat complet invers: autoritățile au ignorat cu desăvârșire cetățenii și părerea lor referitor la subiectul dat – susțin ei.

„Este de menționat faptul că autoritatea publică locală, adică primăria municipiului Chișinău, este în proces de elaborare a planului general urbanistic al capitalei și intențiile de orice tip vis-à-vis de acest bun imobil, urmează a fi ghidate ținând cont inclusiv și de acest obiectiv important de interes public.

Faptul că la ziua de azi, încă nu există un plan general urbanistic definitivat, pe larg dezbătut de arhitecți și specialiști din domeniu, indică faptul că au fost ignorate aceste aspecte importante, iar pe viitor pot crea divergențe sau confuzii între APL și proprietarul bunului imobil”, mai argumentează deputații.

Chicu: Decizia nu este una reușită

Șeful Guvernului s-a arătat nemulțumit de votul din Parlament.

Orice lege e lege. Dar consider că este o eroare să abrogi/modifici o lege, care vizează relațiile bilaterale între parteneri strategici”, a comentat Ion Chicu.

Această convingere a mea e valabilă pentru relațiile noastre cu toți partenerii strategici pe care îi are țara noastră. Cu SUA și alți parteneri strategici avem relații foarte bune și consider că decizia de astăzi a legislativului privind terenul de pe Tighina nu este una reușită. Executivul s-a ghidat pînă acum de legea încă în vigoare și au fost efectuate mai multe activități cu caracter tehnic în comun cu partea americană”, a mai scris oficialul pe Facebook.

Coincidență sau acțiune coordonată?

De menționat e că proiectul de lege a fost înregistrat la Parlament marți, 2 decembrie.

A doua zi dimineața, la 3 noiembrie, deputații platformei Pentru Moldova au anunțat despre înregistrarea unei inițiative legislative privind construirea în locul Stadionului Republican a unui parc familial „MoldovaLand și BasarabiaLand”.

După votul din Parlament, liderul Partidului Șor, Ilan Șor, a calificat decizia ca fiind „o victorie” și „un prim pas” în ideea sa de a construi un parc familial MoldovaLand și BasarabiaLand pe locul Stadionului Republican aflat în paragină.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button