fbpx

Un operator de telefonie mobilă din R. Moldova atenționează cetățenii despre o nouă metodă de escrocherie

Un operator de telefonie mobilă din Republica Moldova atenționează cetățenii să nu ofere acces la dispozitive sau informații personale solicitate de persoane care se prezintă ca fiind angajați ai Orange Moldova. Potrivit companiei, este vorba de o nouă escrocherie, cetățenii fiind telefonați și mințiți că ar fi necesare modificări în setările telefonului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„În ultima perioadă, primim un număr tot mai mare de plângeri din partea clienților, care ne semnalează că au fost contactați de persoane necunoscute, care pretind că sunt angajați Orange Moldova. La telefon li se spune că Orange trece de la tehnologia 4G la 5G și că trebuie să facă modificări urgente în setările telefonului. În caz contrar, spun ei, serviciile nu vor mai funcționa corect. În realitate, escrocii încearcă să obțină acces la telefonul clientului, prin instalarea unei aplicații de control de la distanță. Scopul este furtul de date personale, instalarea de malware și compromiterea securității telefonului”, explică operatorul de telefonie mobilă.

În acest sens, cetățenii sunt avertizați de către compania de telefonie mobilă că aceste apeluri sunt efectuate de către escroci.

Ca să preveniți astfel de situații, se recomandă să nu oferiți acces la dispozitiv sau informații personale, fără verificări suplimentare. Totodată, nu instalați aplicații sau software de la surse necunoscute sau suspecte sau contactați direct Serviciul Suport Clienți Orange, pentru orice solicitare și obțineți informația doar din surse oficiale.

Articole asemănătoare

Back to top button