fbpx

ultima oră | Vlad Plahotniuc nu mai este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Demisia sa, votată unanim de deputați

Demisia din funcția de deputat a ex-liderului PDM, Vlad Plahotniuc, a fost votată la ședința de astăzi a Parlamentului. Pentru plecarea din Legislativ a fostului președinte al democraților au votat toți parlamentarii prezenți în sală.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Amintim că Vlad Plahotniuc și-a depus mandatul pe 29 iulie, la secretariatul Parlamentului. De asemenea, acesta a anunțat public, pe pagina sa de Facebook, că nu are nevoie de imunitatea unui stat controlat astăzi de Moscova, dar va lupta în continuare pentru interesele celor care l-au votat la alegerile parlamentare, în special pentru locuitorii din Nisporeni.

„În actuala situație, în care mandatul de deputat nu mai valorează mare lucru, nu-mi pot îndeplini nici obligațiile față de electoratul din Nisporeni, cei care au făcut mandatul meu cel mai reprezentativ în actualul Parlament după numărul de voturi. Nu ar fi corect față de ei să țin ocupat acest loc câtă vreme nu pot să-mi îndeplinesc mandatul primit de la ei, din motive care nu depind de mine. Însă îi voi ajuta altfel, poate chiar mai eficient, pentru că față de ei am o datorie pe viață pentru încrederea masivă pe care mi-au acordat-o”, a mai precizat Plahotniuc.

Astfel, după plecarea lui Plahotniuc, Parlamentul a declarat vacant un mandat de deputat pentru circumscripția uninominală nr. 17, or. Nisporeni.

Articole asemănătoare

Back to top button