fbpx

Şeful IGP, acuzat de Ombudsman că i-ar fi cerut să modifice datele într-un raport

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, afirmă că a primit o scrisoare de la șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, prin care ultimul și-a expus dezacordul cu privire la datele expuse într-un raport și a cerut modificarea acestora.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Avocatul Poporului califică scrisoarea șefului Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, drept un atac asupra independenței instituției Avocatului Poporului, instituție cu rang constituțional și protecție internațională, considerând că aceste acțiuni încalcă normele constituționale și Legii Avocatului Poporului. De asemenea, presiunile exercitate de șeful Inspectoratului General al Poliției contravin unor acte și recomandări internaționale care subliniază necesitatea acordării de imunitate și independență funcțională instituțiilor similare, precum Rezoluția ONU 48/134 (Principiile de la Paris), Principiile de la Veneția, Rezoluția Adunării Generale ONU privind rolul Ombudsmanului, Recomandarea Consiliului de Miniștri (Coe) privind instituțiile naționale ale drepturilor omului și Mecanismul ONU de evaluare periodică universală (UPR), care recomandă consolidarea mecanismelor de independență instituțională și funcțională a OAP, 2022”, se arată în declarația publicată de Panico.

Ombudsmanul a precizat că, pe 23 ianuarie, i-a sesizat pe premierul Dorin Recean, ministrul Afacerilor Interne Adrian Efros, președintele Parlamentului Igor Grosu și mai multe comisii parlamentare specializate referitor la caz.

A solicitat întreprinderea măsurilor necesare în vederea încetării oricărei acțiuni de intimidare și imixtiune în activitatea Avocatului Poporului din partea Inspectoratului General de Poliție, precum și, întreprinderea măsurilor necesare în vederea preîntâmpinării și neadmiterii pe viitor a oricărei imixtiuni în activitatea Avocatului Poporului din partea structurilor MAI”, se mai arată un declarație.

La mijlocul replicilor dintre cele două instituții ar fi un caz de suicid care s-a produs la Izolatorul de detenție preventivă al Inspectoratului de Poliție Cimișlia.

Articole asemănătoare

Back to top button