fbpx

Republica Moldova își redeschide parțial spațiului aerian. Transportului regulat de pasageri va fi reluat

Începând de astăzi, 21 martie, ora 12:00, o porțiune a spațiului aerian național va fi deschisă pentru utilizarea acesteia de către aeronavele civile și de stat, astfel fiind posibilă reluarea transportului regulat de pasageri.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Ținând cont de faptul că spațiul aerian al Ucrainei este închis și zboruri pe direcțiile Nord, Sud și Est nu pot fi efectuate, toate zborurile vor avea direcția spre și dinspre România – anunță Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC).

„În conformitate cu prevederile Dispoziției nr. 1 din 24 februarie 2022 emisă de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, Autoritatea Aeronautică Civilă în comun cu Ministerul Apărării au convocat ședința Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spațiului Aerian, în cadrul căreia a fost examinată posibilitatea redeschiderii spațiului aerian național în contextul conflictului armat din țara vecină.

Urmare a reevaluării situației curente privind riscurile de securitate, membrii Comisiei au decis deschiderea unei porțiuni a spațiului aerian încât să poată fi reluat transportul aerian de pasageri”, se arată într-un comunicat al AAC.

În continuare rămâne închis restul spațiului aerian, inclusiv spațiul aerian de clasa G (spațiul aerian necontrolat, utilizat în special pentru zboruri de agrement), cu aplicarea pentru acest spațiu, la necesitate, a excepțiilor prevăzute în p.25 din Dispoziția nr.1 din 24 februarie 2022.

Operatorii aerieni ce au operat zboruri regulate pe Aeroportul Internațional Chișinău urmează să reînceapă activitatea sa operațională cât de curând.

Articole asemănătoare

Back to top button