fbpx

Gheorghe Cotorobai, principalul suspect în omorul Anei Maria, plasat pentru încă 30 de zile în arest

Gheorghe Cotorobai, bărbatul învinuit de omorul Anei-Maria, tânăra gravidă din Orhei, va mai sta încă 30 de zile în arest preventiv.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„La demersul procurorilor din cadrul Procuraturii raionului Orhei, prin încheierea emisă de Judecătoria Orhei, a fost prelungită măsura preventivă – arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile în privința învinuitului de omorul femeii însărcinate, care a fost răpită la Orhei, în aprilie curent”, menționează Procuratura Generală.

Amintim că pe 12 aprilie 2024, Inspectoratul de Poliție Orhei a fost sesizat despre dispariția unei tinere de 19 ani, însărcinată în luna a VI-a, care ar fi urcat într-un automobil pe strada 31 august din municipiul Orhei și a plecat într-o direcție necunoscută. Victima a fost găsită moartă peste opt zile.

Moartea tinerei de 19 ani ar fi survenit din cauza traumei cranio-cerebrale deschise. Tânăra ar fi fost lovită de mai multe ori cu un obiect dur, contondent, iar pe corpul tinerei, au fost depistate semne de tentativă de sufocare și urme de tortură. Totodată, au fost depistate și înțepături de la seringă. Tânăra ar fi fost supusă și violenței sexuale.

Articole asemănătoare

Back to top button