fbpx

Ce pedeapsă riscă bărbatul din Chișinău, care și-a stropit soția cu acid

Bărbatul de 56 de ani, învinuit de faptul că a încercat să își omoare soția, după ce a stropit-o cu acid, riscă detențiune pe viață, anunță într-un comunicat miercuri, 15 mai, Procuratura Generală (PG).

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Botanica, a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința acestuia.

„Conform învinuirii înaintate de către procurori, la data de 28 februarie 2024, aproximativ la orele 12:20, învinuitul, aflându-se într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei, a inițiat un conflict cu soția sa în vârstă de 36 de ani, a luat o sticlă cu acid sulfuric concentrat, cu care a stropit-o pe ultima. În momentul în care copilul minor s-a implicat în conflict, a fost stropită din imprudență cu aceeași substanță. Din cauze independente de voința făptuitorului acesta nu si-a dus intenția de omor până la capăt, din motiv că victima a reușit să fugă din apartament, solicitând ajutorul persoanelor terțe.

Prin acțiunile învinuitului, victimei i-au fost cauzate arsuri chimice ale feței, gâtului, ochiului stâng, cavității bucale, membrului superior drept și altor părți ale corpului, arsuri ale căilor respiratorii și alte leziuni, care au fost apreciate, conform raportului de expertiză medico-legală, drept vătămări corporale medii. Copilei, în vârstă de 6 ani, i-au fost cauzate arsuri, care au fost apreciate drept vătămări corporale ușoare”, se arată în comunicatul PG.
Acuzatorii de stat spun că fapta acuzatului a fost încadrată juridic conform art.27, art.145 alin.(2) lit.a), e1), j), m) din Codul penal – tentativă de omor intenționat, comis cu premeditare, asupra unui membru de familie, cu deosebită cruzime, prin mijloace periculoase pentru viața sau sănătatea mai multor persoane.

„Învinuitul și-a recunoscut vinovăția și a declarat că se căiește în cele comise. Acesta se află în arest preventiv. Făptuitorul riscă o pedeapsă maximă sub formă de închisoare pe un termen de până la 20 de ani sau detențiune pe viață”, mai precizează procurorii.

Articole asemănătoare

Back to top button