fbpx

Alegerile din Boldurești, declarate nule. CEC, obligată să organizeze din nou turul doi

Pe 4 iulie, Curtea de Apel Nord a anulat rezultatele alegerilor locale din comuna Boldurești, raionul Nisporeni, desfășurate pe 1 iulie, unde Nicanor Ciochină, învinuit de comiterea unui accident rutier soldat cu moartea unui adolescent de 14 ani, a fost ales pentru un nou mandat. Instanța a dispus ca în termen de două săptămâni Comisia Electorală Centrală să organizeze un nou tur de scrutin. Decizia este obligatorie, însă poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de trei zile.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Această hotărâre vine după ce Curtea de Apel Nord a revizuit parțial decizia Judecătoriei Ungheni din 25 iunie 2025, în urma unei sesizări depuse de Sergiu Bulicanu. Acesta a solicitat anularea alegerilor și obligarea Comisiei Electorale Centrale să le declare nule. Judecătoria a anulat anterior hotărârea prin care fusese confirmat turul doi al scrutinului din 1 iunie și validat mandatul de primar, însă nu a fost de acord cu anularea totală a alegerilor.

Astfel, prin hotărârea din 4 iulie, Curtea de Apel Nord a decis anularea turului doi al alegerilor locale din 1 iulie pentru funcția de primar în comuna Boldurești și a dispus organizarea unui scrutin repetat în termen de două săptămâni de către Comisia Electorală Centrală.

Hotărârea este executorie, dar poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție, în termen de trei zile de la comunicarea motivării deciziei.

Amintim că, pe 1 iunie a avut loc turul II al alegerilor locale noi în Boldurești, Nisporeni. Nicanor Ciochină a luat 615 voturi, cu 13 mai mult decât contracandidatul său Sergiu Bulicanu, Ciochină fiin ales primar de către locuitori.

Nicanor Ciochină a rămas fără funcția de primar al comunei Boldurești în urma deciziei CEC din 11 martie. Comisia Electorală Centrală a explicat că mandatul acestuia a încetat după ce Ciochină nu și-a putut exercita funcția în perioada 31 mai 2024 – 14 februarie 2025.

Nicanor Ciochină este învinuit că l-a accidentat mortal pe băiatul de 14 ani și a fugit de la locul faptei. Mama lui Mihai se teme că acesta ar putea scăpa de pedeapsă, având resurse financiare și influență.

Recent, în spațiul public a fost lansată o petiție online împotriva alegerii și menținerii în funcție a lui Nicanor Ciochină. În textul petiției se cere suspendarea din funcție a lui Nicanor Ciochină, reluarea urgentă a investigațiilor penale și soluționarea dosarului conform legislației în vigoare. De asemenea, semnatarii solicită modificarea cadrului legal pentru a interzice persoanelor implicate în cazuri grave, precum omor, corupție sau acte de violență, să candideze la funcții publice până la pronunțarea definitivă a instanței.

Articole asemănătoare

Back to top button