fbpx

CEC condamnă acțiunile violente ce au loc în localitatea Varnița, raionul Anenii Noi

Comisia Electorală Centrală (CEC) condamnă acțiunile violente ce au loc în localitatea Varnița, raionul Anenii Noi, în care sunt implicate persoane din rândul localnicilor și a forței veteranilor, care încearcă să pericliteze desfășurarea procesului electoral.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-un briefing de presă, reprezentanții CEC au explicat că regretă că a fost blocat accesul către secția de votare, iar pentru aplanarea conflictului a fost necesară intervenția colaboratorilor organelor de drept în vederea asigurării exercitării dreptului la vot pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului.

De asemenea, reprezentanții CEC au rugat votanții să rămână calmi și toleranți, atenționând că orice acțiune de îngrădire a libertăților și a drepturilor altor persoane este contrară legislației Republicii Moldova. Obstrucționarea dreptului la vot și poate fi sancționată contravențional și penal.

Comisia întreprinde măsuri, în limita competențelor, pentru a asigura tuturor cetățenilor Republicii Moldova dreptul la vot, inclusiv celor ce au domiciliul înregistrat în localitățile aflate în afara controlului suveran al autorităților Republicii Moldova.

Amintim că, situația a devenit tensionată la Varnița, unde sunt deschise mai multe secții de votare pentru cetățenii din stânga Nistrului. Mai mulți manifestanți ar fi încercat să blocheze traseul, ca urmare au intervenit mascații, iar ofițerii ar fi folosit electroșocurile.

Votează informat! Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button