video | Danemarca va dona circa 6,7 milioane de euro pentru R. Moldova. Cum vor fi folosiți banii

Danemarca va susține modernizarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova cu un nou sprijin financiar în valoare de 7 milioane de euro, acordat pe o perioadă de patru ani. Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării al Regatului Danemarcei, Troels Lund Poulsen, aflat într-o vizită oficială la Chișinău – prima efectuată de un ministru danez al apărării în Republica Moldova.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă comune cu ministrul moldovean al apărării, Anatolie Nosatîi, în urma discuțiilor privind extinderea cooperării bilaterale în domeniul apărării și al rezilienței naționale.
Ajutorul danez va fi oferit prin Programul „Pace și Stabilitate” 2025–2028 și include dotarea Armatei Naționale cu echipamente moderne și simulatoare de instruire, precum și sprijin pentru îmbunătățirea calității învățământului militar la Academia „Alexandru cel Bun”.
„În ultimii ani, relația noastră s-a dezvoltat rapid, iar pentru acest lucru vă suntem recunoscători. Ne dorim extinderea acestui sprijin, care să contribuie la formarea unor cadre militare moderne și bine pregătite”, a declarat Nosatîi.
La rândul său, ministrul danez a subliniat importanța unei cooperări consolidate: „Împreună suntem mai puternici și putem transmite un mesaj clar. Parteneriatele bazate pe solidaritate și valori comune sunt esențiale pentru o pace și o securitate durabile”.
Cei doi oficiali au condamnat agresiunea militară a Federației Ruse asupra Ucrainei și au convenit asupra desemnării unui atașat militar danez la Chișinău – o mișcare simbolică menită să întărească relațiile dintre cele două țări.
Vizita are loc în contextul sprijinului oferit de Danemarca Republicii Moldova pe calea integrării europene, inclusiv în calitatea sa de președinte al Consiliului Europei.