„România va fi alături de Republica Moldova în susținerea parcursului european”. Declaqrația aparține liderul ide la Cotroceni. Urmărește-ne pe Telegram…
Cetățenii Republicii Moldova au ales duminică, 11 iulie, 101 de deputați care să-i reprezinte în Parlamentul de la Chișinău. Potrivit…
Potrivit rezultatelor preliminare în urma procesării a circa 94% dintre procesele verbale ale alegerilor anticipate din 11 iulie, Partidul Acțiune…
După procesarea a peste 85% dintre procesele verbale, PAS a acumulat 46,92% din sufragii, iar BECS – 31,33%. Pe locul…
Președinta Maia Sandu a venit, către miezul nopții, cu un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care a felicitat…
În după amiaza zilei alegerilor, Blocul electoral „Renato Usatîi” a organizat o conferință de presă în cadrul căreia urma să…
Zece membri ai organizației teritoriale a Partidului Socialiștilor (PSRM) părăsesc formațiunea. Aceștia au scris o declarație publică, în acest sens.…
Cei 131 de participanți care au obținut note de 9 și 10 la Marea Dictare Națională au fost premiați duminică,…
Mihaela Munteanu, studentă la Facultatea Tehnologia Alimentelor a Universității Tehnice a Moldovei, Departamentul Alimentație și Nutriție, a petrecut un semestru…
Este dovedit științific că un consum ridicat de sare mărește tensiunea, ceea ce poate duce la probleme cardiovasculare. Un nou…
Dacă dulapurile din bucătărie s-au murdărit, iată cele mai bune soluții care te vor ajuta să ai o mobilă impecabilă!…
Faţa şi mâinile au cel mai mult de suferit din cauza temperaturilor scăzute. Nici încăperile încălzite excesiv nu fac bine…
Vești proaste pentru iubitorii orezului: un nou studiu spune că cerelale rafinate și dulciurile sunt la fel de dăunătoare pentru…