fbpx

video | „Ești un criminal”. Incident la intrare în Strășeni: Câțiva bicicliști acuză un șofer că „ar fi încercat în repetate rânduri să-i calce”

Un grup de bicicliști acuză un șofer că „a încercat în repetate rânduri să îl lovească și probabil să-l calce”. Imagini video care surprind momentul au fost publicate pe Facebook de către aceștia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit cicliștilor, incidentul a avut loc la intrarea în orașul Strășeni.

„Faceți cunoștință: Acest automobil, la volanul căruia se afla un bandit (altfel nu am cum să îi zic), a încercat în repetate rânduri să îl lovească și probabil calce pe ciclistul din dreapta lui. La intrarea în orașul Strășeni. Nu știu cine ești, de unde, dacă ai familie, but we found you (traducere: dar te-am găsit). Omule, ești un criminal și trebuie pedepsit pentru intenția de a omorî un om care nu ți-a făcut nimic altceva decât să îți spună că mai nu ai cauzat un accident în care să implici 50 de oameni”, se arată în mesajul publicat pe rețelele de socializare.

Totodată, cicliștii i-au urat automobilistului „ o minte clară, un suflet mai bun și un avocat ca lumea”.

„Să știi că cicliștii au familie, copii, cariere. Și că printre cicliști se numără și polițiști, și jurnaliști, și avocați. Să știi că cicliștii sunt înțelegători cu cei care nu le lasă spațiu. Dar cicliștii nu iartă criminali ca tine. Nu am să îți urez aceeași soartă nici ție, nici familiei tale. Pentru că nu sunt debil și nici nu doresc să sufere cineva așa cum era cât pe ce să suferim noi. Îți urez o minte clară. Un suflet mai bun. Și un avocat ca lumea”, mai este precizat în mesaj.

Totuși, din imaginile video poate fi observat faptul că bicicliștii ocupa toată banda pe care circulau. Acest lucru poate crea impedimente pentru circulație și poate supune riscului mai mulți participanți în trafic.

Foto: Captură video

 

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button