fbpx

Un avocat ar fi estorcat 45.000 de euro pentru „a rezolva” mai multe dosare în instanță. A fost denunțat de propriul client

Un om de afaceri și-a denunțat avocatul, după ce acesta i-ar fi cerut zeci de mii de euro sub pretextul că i-ar putea „rezolva” în instanță mai multe dosare civile pe care le avea pe rol. Bănuitul ar fi declarat că are influență asupra magistraților.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, acesta ar fi pretins că îi poate determina pe judecători și pe alți agenți publici să adopte decizii favorabile în cazul litigiilor. Din mărturiile denunțătorului reiese că avocatul i-ar fi cerut, pe parcursul a doi ani, în jur de 45 de mii de euro, dar nu i-ar fi soluționat problemele.

După adresarea la CNA, a fost posibilă documentarea avocatului în timp ce acesta restituia o parte din bani clientului. Astfel, suspectul a fost reținut și plasat în izolator pentru 72 de ore, fiind cercetat pentru trafic de influență.

Dacă va fi găsit vinovat, el riscă amendă în mărime de la 4000 la 6000 de unităţi convenționale sau cel mul șapte ani de pușcărie.

Articole asemănătoare

Back to top button