fbpx

ultima oră | După aproape două luni în izolator, Tranga a fost eliberat: Va sta în arest la domiciliu

Andrei Tranga a fost eliberat din arestul preventiv și plasat în arest la domiciliu. Asta după ce avocații acestuia au făcut o solicitare în acest sens, la ședința de judecată care a avut loc astăzi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

După ce magistrații au pronunțat decizia, omul de afaceri a ieșit din sala de judecată, fiind întâmpinat cu ropote de aplauze. Susținătorii au venit în fața Judecătoriei Ciocana cu mai multe pancarte, prin care au transmis mesaje precum: „Eliberați-l pe Andrei Tranga” sau „Copiilor le este dor de tătă”. Ședința a avut loc cu ușile închise.

Amintim că Andrei Tranga a fost arestat pentru 30 de zile într-un dosar de șantaj. Acesta, împreună cu alți suspecți, ar fi încercat să îl deposedeze pe omul de afaceri Viorel Varzari de întreprinderea SRL „Molinart Grup”, iar pe același dosar ar figura și fostul șef de la Procuratura Anticorupție, Viorel Morari.

De menționat că Viorel Morari a dimensionat pe 2 mai, după ce în presă au apărut acuzații la adresa sa, iar Andrei Tranga a fost reținut în aceeași zi. Încă de la început, omul de afaceri se declară nevinovat.

Citește și: video | Momentul în care Andrei Tranga este escortat la audieri, surpins de o cameră de supraveghere

video | Avocatul lui Tranga atacă Curtea de Apel: „În fiecare dimineață vine lista, cine trebuie să plece acasă din arest și cine nu”

Articole asemănătoare

Back to top button