fbpx

„Frizerul” din Călărași „nu se cumințește”. Acuzat anterior de huliganism, bărbatul a fost reținut pentru șantaj cu poze intime

Pe 10 ianuarie curent, procurorii au reținut un bărbat de 30 de ani, fiind suspectat că ar fi șantajat o femeie, cerându-i transmiterea mai multor bijuterii din aur, în caz contrar va publica mai distribui poze intime cu aceasta.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

S-a stabilit că pe 24 decembrie 2018, bărbatul, intrând în posesia unor fotografii cu caracter intim ale unei femei, prin intermediul aplicației telefonice „Viber” a cerut să-i fie transmise mai multe bijuterii din aur, care îi aparțineau victimei, amenințând-o cu răspândirea înregistrărilor defăimătoare.

La 9 ianuarie 2019, învinuitul, sub un pretext inventat, l-a trimis la întâlnirea cu victima pe un amic al său, spunându-i că urma să primească o datorie. Astfel, intermediarul a fost prins în flagrant în momentul primirii bunurilor estorcate și a făcut declarații demascatoare cu privire la adevăratul făptuitor.

S-a constatat că principalul suspect este originar din satul Sadova, raionul Călărași, anterior fiind condamnat în Italia pentru acțiuni huliganice. De asemenea, sunt supuse verificărilor de rigoare informațiile cu privire la implicarea suspectului în comiterea furturilor de pe teritoriul țărilor UE, în cadrul unei grupări infracționale, precum și în săvârșirea unui act de huliganism de la o stație PECO din orașul Călărași, unde au fost maltratați și frezați cu forța doi tineri.

Învinuitul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar investigațiile pe caz continuă, în scopul identificării potențialilor complici ai învinuitului. În caz de condamnare pentru infracțiunea de șantaj, persoanele vinovate riscă de la 6 la 10 ani de închisoare.

Articole asemănătoare

Back to top button