fbpx

doc | Echipa Pro Moldova se mărește. Un fost deputat democrat a anunțat că se alătură grupului parlamentar

Noul grup parlamentar din Moldova, în frunte cu ex-democratul Andrian Candu, continuă să-și mărească echipa. Mai nou, încă un fost deputat din Partidul Democrat a anunțat că se alătură celor de la Pro Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Este vorba de Oleg Sîrbu. Anunțul cu privire la decizia luată a fost făcut acum câteva minute pe pagina sa de Facebook.

„Am analizat profund în ultima perioadă idei, păreri, fapte, emoții și evenimente… Mă regăsesc în formațiunea politică Pro Moldova, printre colegii care-mi sunt aproape prin atitudine și planuri de viitor… Pledez pentru unitate și prosperitate, atitudine colegială nu decizii unilaterale, bazate pe ambiții personale”, a explicat Sîrbu.

Menționăm că, în ultima perioadă, se atestă o „migrare” intensă între partide. Pe 8 mai, patru deputați au anunțat că părăsesc Partidul Democrat: Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc și Oleg Sîrbu și Elena Bacalu. Tot atunci, Bacalu a anunțat că aderă la grupul Pro Moldova. Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc, însă, au anunțat că aderă la Partidul ȘOR (parte componentă a grupului antiguvernamental propus de Candu).

Totodată, mai mulți consilieri locali și primari din câteva regiuni ale țării au anunțat plecarea din PD și aderarea la Pro Moldova sau Partidul ȘOR.

Articole asemănătoare

Back to top button