fbpx

video | Fostul ministru de Externe anunță că se va regăsi pe listele PAS la alegerile parlamentare

Fostul ministru de Externe Nicu Popescu a anunțat oficial că se alătură echipei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 septembrie, pe care le consideră „cele mai importante din istoria recentă a Republicii Moldova”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Am decis să fac un pas important. Un pas înainte, alături de echipa Partidul Acțiune și Solidaritate. Un pas firesc – spre consolidarea parcursului nostru european”, a declarat Popescu într-un mesaj adresat cetățenilor.

Diplomatul subliniază că de rezultatul acestor alegeri depinde direcția de viitor a țării – fie continuarea parcursului european, fie riscul unei întoarceri spre „izolare, corupție și instabilitate”.

Popescu a amintit realizările din perioada în care a condus diplomația moldovenească, menționând obținerea statutului de țară candidată la UE, liberalizarea roamingului, recunoașterea permiselor de conducere în Uniunea Europeană și întărirea parteneriatelor strategice.

„Am muncit zi de zi pentru ca Moldova să fie pașnică, respectată, sigură și prezentă la masa deciziilor europene. Nu am stat pe margine – am fost acolo unde s-au luat deciziile, am negociat sprijin, am construit alianțe”, a declarat acesta.

Totodată, Popescu susține că adevărata miză este viitorul: „Vrem să protejăm fiecare pas făcut și să accelerăm drumul nostru spre Europa. Drumul e deschis. Europa ne așteaptă. Totul depinde de noi.”

El a făcut apel la mobilizare și unitate, îndemnând cetățenii să voteze responsabil: „Vă îndemn să mergem împreună înainte – cu încredere, cu responsabilitate și cu fermitate. Pentru o Moldovă europeană. Acum – nu peste un deceniu.”

Nicu Popescu a fost numit în funcția de ministrul de Externe în august 2021, în Guvernul Nataliei Gavrilița, iar apoi și din noul cabinet de miniștri, condus de Dorin Recean.

În mandatul lui Popescu, Republica Moldova a devenit, în iunie 2022, stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, iar în decembrie 2023, a primit undă verde pentru deschiderea negocierilor.

Articole asemănătoare

Back to top button