fbpx

Candu: Premierul Chicu îşi va da curând demisia, pentru ca Dodon să arate cu degetul către Sandu pentru criză și instabilitate

E o probabilitate mare ca Guvernul să fie demis sau să demisioneze, în următoarea perioadă, susține liderul Pro Moldova, Andrian Candu. Potrivit lui, acest lucru ar urma să se întâmple în următoarele 1-2-3 săptămâni pentru ca Igor Dodon să poată „permanent să arate cu degetul” către președinta Maia Sandu pentru criza din Republica Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Vezi și: „Se vorbește prin târg, dar cred că este și logic”. Filip crede că premierul Chicu va demisiona la 24 decembrie

E o probabilitate mare ca Guvernul să fie demis sau să demisioneze şi eu mai mult aş lua din punctul de vedere al celor care încă mai controlează situaţia politică şi pot influenţa deciziile şi aici mă refer la socialiştii lui Dodon şi personal Igor Dodon, deoarece pierzând Preşedinţia, totuşi, au păstrat un anumit grad de control şi putere în Parlament. Din ultimele declaraţii pe care le tot promovează ca şi idee Igor Dodon, vrea să facă în aşa fel încât să arunce toată responsabilitatea asupra preşedintelui ales, Maia Sandu.

În acest context al instabilităţii a crizei pandemice, economice, permanent să arate cu degetul şi să invoce că el şi guvernarea Chicu nu mai e responsabilă şi că poftim, asumaţi-vă responsabilitatea. Cred că în acest context, premierul Chicu îşi va da demisia, probabil în următoarele o săptămână, două, trei, ca să provoace această mică criză, ca să învinovăţească preşedintele ales şi echipa ei”, a declarat Andrian Candu, invitat la emisiunea „Punctul pe AZi” de la TVR MOLDOVA.

Potrivit liderului Pro Moldova, în Parlament ar putea fi găsite cele 51 de voturi pentru învestirea unui nou Guvern.

Este şi posibilitatea de a crea un guvern minoritar, tehnocrat, mai puţin afiliat politic, proeuropean şi care, cred eu, cel puţin, aşa au făcut declaraţii socialiştii că vor susţine un astfel de guvern, neasumându-şi nicio responsabilitate, doar ca să ofere posibilitatea celor de dreapta să îşi asume responsabilitatea. În aceste condiţii, până la alegerile anticipate, când nu vor fi ele, bine ar fi să existe un guvern tehnocrat, unul de tranziţie şi anti-criză, cu un premier neafiliat”, a mai spus ex-președintele Parlamentului.

Acesta s-a arătat sceptic, totodată, în privința identificării a 51 de voturi în Parlament pentru demiterea Executivului prin moțiune de cenzură.

Cred că în actualele condiţii, ceea ce promovează ca teză Igor Dodon, se pare că ei ar putea genera şi ei o astfel de demisie şi de formare a unui nou Guvern. Luând în considerare alegerile anticipate, în opoziţie, se presupune, că este mai uşor să creşti în rainting. Pierderea lui Igor Dodon ar putea afecta, inclusiv, şi raintingul partidului. Au nevoie de o resetare şi această resetare ar fi mai uşor să o facă din opoziţie, criticând pe seama situaţiei actuale e care tot ei au generat-o”, a mai spus politicianul.

Citește și: Dodon afirmă să socialiștii nu vor vota demisia Guvernului: Nici opoziția nu vrea să-l demită

Amintim că în cadrul unui protest desfășurat în centrul capitalei la 6 decembrie și susținut de mai multe partide politice (printre care PAS, DA, PDM, PN Pro Moldova, PLDM, PUN, UNIREA), a fost cerută demisia imediată a premierului Ion Chicu.

Liderul PN, Renato Usatîi, a declarat că Ion Chicu urmează să-și dea demisia în weekend-ul protestului, lucru care nu s-a adeverit.

La scurt timp după protest, președinta aleasă, Maia Sandu a declarat că PAS ar putea depune o moțiune de cenzură în Legislativ, dacă premierul nu va demisiona în următoarele zile.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button