fbpx

Alegeri regionale în Rusia: Moscova anunţă victoria partidului lui Putin în regiunile anexate din Crimeea

Moscova a anunţat duminică seara victoria partidului preşedintelui Vladimir Putin în alegerile organizate şi în teritoriile anexate din Ucraina, cu peste 70% din voturi, scrutine considerate „ilegale” de Kiev şi aliaţii săi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Comisia Electorala Centrală a Rusiei a declarat duminică seara că partidul Rusia Unită al preşedintelui rus s-a clasat pe primul loc la aceste alegeri regionale în cele patru teritorii anexate din Ucraina, scrie Agerpres.

Preşedinta Comisiei Electorale, Ella Pamfilova, a salutat alegerile care s-au desfăşurat într-o „manieră dinamică, cu puţine nereguli”.

Cu aceste alegeri desfăşurate timp de trei zile, de vineri până duminică, Moscova încearcă să-şi legitimeze anexările în Ucraina prin votul organizat şi în teritoriile ocupate din est şi sud.

În pofida condamnărilor puternice din partea Occidentului, Rusia a proclamat în septembrie 2022 anexarea a patru teritorii ucrainene pe care le controlează doar parţial – Zaporojie, Herson, Doneţk şi Lugansk – după „referendumuri” nerecunoscute de comunitatea internaţională.

Alegerile au loc cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale programate pentru începutul anului 2024, care l-ar putea menţine pe Vladimir Putin la putere până în 2030.

Alegerile regionale în Rusia au fost organizate pentru a desemna guvernatori, deputaţi regionali şi aleşi municipali.

Votarea online a fost posibilă în mai multe regiuni ruseşti, inclusiv în capitala Moscova.

Articole asemănătoare

Back to top button