video | Nata Albot își menține poziția în cazul șoferului din Găgăuzia: „Niciun om nu merită să fie discriminat pentru că nu vorbește limba majorității”
După ce pe pagina de Facebook a Poliției Republicii Moldova a fost publicat videoul filmat cu camera din dotarea ofițerului de patrulare în timp ce discuta cu șoferul din Găgăuzia, fosta jurnalistă Nata Albot a comentat materialul în cadrul emisiunii „Internetu’ Grăiește” pe care o moderează cu Andrei Bolocan.
„Sincer cred că niciun om din Republica Moldova, vorbitor de limbă rusă, pentru nimic în lume, nu se va lăsa convins să invețe limba română atunci când ea este atât de agresiv, violent, răutăcios promovată. Risc să greșesc, dar cred că o limbă nu se învață din respect, o limbă se învață din necesitate in primul rând. Și cred că această necesitate în Republica Moldova nu a fost creată de niciun cadru legal”, este de părere Nata Albot.
Fiind acuzată anterior că i-ar fi luat apărarea conducătorului auto care i-a cerut polițistului să vorbească în limba rusă, Albot a menționat că nu-și schimbă părerea nici după apariția filmulețului prezentat de Poliție. Acesta este tratat cu scepticism de moldoveanca emigrată în Canada, întrucât, spune ea, materialul conține, de fapt, mai multe frânturi.
Totodată, Nata Albot și-a argumentat poziția prin ideea că „niciun om de pe Pământ nu merită să fie discriminat pentru că nu vorbește limba majorității”.
„Pur omenește nu cred că este bine să te afli în RM și să nu vorbești limba majorității, așa este greșit, dar niciun om pe Pământ nu merită să fie discriminat pentru că nu vorbește limba majorității. Și aici voi rămâne pe poziția mea oricât de multe acuzații nu voi primi”, a subliniat Albot.
Aceasta a mai spus în cadrul emisiunii sale că orice persoană care dorește să ocupe o funcție în serviciul public din țara noastră trebuie să cunoască limba moldovenească și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv, făcând referire la articolul 27 din legea cu privire la funcția publică din statutul funcționarului public.
Conflictul dintre șoferul din Găgăuzia și inspectorul de patrulare este abordat cu începere din minutul 14:30.
CITEȘTE ȘI:
- S-a dat în spectacol sau a acționat legal? INP, despre refuzul polițistului de a vorbi în rusă cu un șofer din Găgăuzia
- video | Chirtoacă i-a pregătit un cadou polițistului care a refuzat să vorbească în rusă cu un șofer din Găgăuzia. Ce vrea să-i dăruiască?
- video | Un polițist de patrulare a refuzat să vorbească în rusă cu un șofer din Găgăuzia: „Nu sunt obligat”