fbpx

Tânărul de 19 ani din Ialoveni, care s-a pornit la Chișinău și nu s-a mai întors, a fost găsit mort

Cadavrul unui tânăr a fost descoperit duminică, 10 decembrie, în extravilanul satului Bardar din raionul Ialoveni, în jurul orei 12:00. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul General al Poliției, semnalmentele victimei coincid cu cele ale unui băiat în vârstă de 19 ani, originar din Ialoveni, care fusese declarat dispărut în urmă cu câteva zile.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Corpul neînsuflețit al tânărului a fost transportat în vederea efectuării expertizei medico-legale, în scopul stabilirii cauzei exacte a decesului. În paralel, sunt desfășurate operațiuni pentru identificarea tânărului de către membrii familiei și confirmarea identității acestuia.

Menționăm că Inspectoratul de Poliție Ialoveni a solicitat sprijinul cetățenilor la data de 7 decembrie, în încercarea de a localiza tânărul de 19 ani din Ialoveni, care, la data de 6 decembrie, în jurul orei 14:00, a părăsit domiciliul comunicând familiei că se îndreaptă spre Chișinău.

Articole asemănătoare

Back to top button