fbpx

studiu | Ce se întâmplă într-un cuplu atunci când ambii parteneri lucrează de acasă? Concluzia cercetătorilor

Pandemia globală a forțat oamenii din întreaga lume să lucreze de acasă, ceea ce a însemnat că, dintr-o dată, membrii aceleiași familii s-au trezit în ipostaza de a petrece absolut tot timpul împreună.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit unui studiu recent realizat de cercetătorii din SUA și China, melanjul dintre viața de familie și carieră schimbă natura relațiilor, în ceea ce privește situația cuplurilor heterosexuale.

Rezultatele studiilor s-au bazat pe un sondaj efectuat pe 223 de cupluri cu venituri stabile din China și Coreea de Sud și au inclus gospodării cu și fără copii, scrie Playtech.

Lucrul de acasă se poate dovedi sufocant, în anumite condiții

Participanții au fost întrebați despre numărul de sarcini, ce nu au legătură cu locul de muncă, pe care le-au făcut în timp ce lucrau de acasă și cum le-a afectat acest lucru situația familială.

„Am descoperit că bărbații și femeile nu au aceeași experiență de lucru de acasă”, a declarat Jasmine Hu, profesor de management la Universitatea de Stat din Ohio.

Statisticile au arătat că toți respondenții au simțit că fac mai multă treabă pe acasă atunci când lucrează remote. Totuși, bărbații ar îndeplini sarcini mai puține în gospodărie, conform femeilor. În consecință, ele nu s-au simțit ajutate, în acest sens.

Mai mult, în ambele țări chestionate, soțiile au raportat că se simt vinovate de faptul că nu au putut să-și îndeplinească îndatoririle familiale așa cum trebuie, atunci când au avut mai mult de lucru la locul de muncă.

„Unele constatări sugerează, totuși, că soții ar putea ajuta soțiile care lucrează de acasă atunci când au un program de lucru mai flexibil și să facă mai multe sarcini familiale atunci când partenerele lor au un program de lucru mai rigid”, a subliniat Hu.

În plus, atât bărbații, cât și femeile s-au simțit mai vinovați în ceea ce privește munca lor, dar s-au certat și mai mult, având în vedere că, dintr-o dată, nu au mai avut parte de timp departe de familie care să atenueze, oarecum, aceste conflicte.

Articole asemănătoare

Back to top button