fbpx

Secretarul adjunct al NATO: „Pentru moment, nu există riscul ca Republica Moldova să fie atacată de Federaţia Rusă”

Pentru moment, nu există riscul ca Republica Moldova să fie atacată de Federaţia Rusă, în contextul războiului din Ucraina. Este declaraţia lui Mircea Geoană, secretarului adjunct al NATO, făcută în exclusivitate pentru Tvr Moldova, la Bruxelles.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Totuşi, războiul hibrid, tot mai agresiv, dus de Moscova, continuă, a mai spus Geoană. Potrivit înaltului oficial, Alianţa Nord–Atlantică acordă tot sprijinul Chişinăului pentru a depăşi această perioadă dificilă.

Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO: „Nu vedem riscuri militare pentru Republica Moldova. Vedem, în schimb, o agresivitate sporită a Federaţiei Ruse, care foloseşte în Ucraina războiul conventional, dar împotriva Republicii Moldova , a ţărilor din NATO şi UE, SUA, un arsenal destul de vast de război hibrid – atacuri cibernetice, dezinformare, folosirea tehnologiilor.”

Mircea Geoană a precizat că, la nivel instituţional, relaţiile Chişinăului cu NATO sunt din ce în ce mai strânse.

El a mai declarat că speră să viziteze Centrul de Comunicare Strategică şi Combaterea Dezinformării din Republica Moldova, când va fi funcţional.

Mircea Geoană, secretar general adjunct, NATO: „Noi, pe zona de rezilienţă, noi lucrăm împreună cu UE şi Republica Moldova inclusiv prin sprijinirea Centrului de Comunicare Strategică şi Lupta cu Dezinformarea. Cred că interesul comun este acela de a vedea ca 2030, ţinta indicată de Maia Sandu de aderare la UE să se întâmple şi cred că acest lucru este foarte posibil să se întâmple. Dacă Ucraina rezistă, dacă Ucraina vine către Europa, dacă Ucraina  vine către lumea occidentală, şi pentru Republica Moldova condiţiile regionale vor fi mai favorabile.”

Articole asemănătoare

Back to top button