fbpx

Patru copii au fost găsiţi în viaţă la două săptămâni după ce s-au prăbuşit cu un avion în jungla din Columbia

Patru copii indigeni din Columbia au fost găsiţi în viaţă, la mai mult de două săptămâni după ce avionul în care călătoreau s-a prăbuşit într-o junglă deasă, potrivit Sky News.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Preşedintele Gustavo Petro a declarat că descoperirea a fost făcută în urma unor „căutări dificile” efectuate de armată – şi a descris vestea ca fiind „o bucurie pentru ţară”.

Cei patru copii indigeni, între care un bebeluş de 11 luni, din Columbia, au fost găsiţi în viaţă la mai mult de două săptămâni după ce avionul în care călătoreau s-a prăbuşit în jungla deasă, scrie mediafax.ro.

Ceilalţi copii salvaţi au vârste de patru, nouă şi 13 ani.

Avionul, un Cessna 206, avea la bord şapte persoane atunci când a emis o alertă de urgenţă din cauza unei defecţiuni a motorului în primele ore ale zilei de 1 mai.

Trei adulţi, inclusiv pilotul, au murit în urma impactului, iar corpurile lor au fost găsite în interiorul avionului.

Informaţiile preliminare furnizate de autoritatea columbiană de aviaţie civilă, care a coordonat eforturile de salvare, sugerează că copiii au scăpat din avion şi au plecat în pădurea tropicală pentru a găsi ajutor.

Salvatorii, sprijiniţi de câini de urmă, au găsit anterior fructe aruncate pe care copiii le-au mâncat pentru a supravieţui, precum şi adăposturi improvizate din vegetaţia junglei.

La operaţiunile de salvare au participat avioane şi elicoptere ale armatei şi forţelor aeriene din Columbia.

Articole asemănătoare

Back to top button