fbpx

Ospătarii, plătiți regește. Țara din Europa în care pot câștiga chiar și 17.000 de euro

În Elveția, ospătarii sunt plătiți regește. Din cauza lipsei de personal, proprietarii unui lanț de restaurante au ales să achite un salariu exorbitant angajaților. Unii dintre ei pot ajunge să încaseze și 17.000 de euro pe lună.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform nzz.ch, Michel Péclard și Florian Weber, patronii unui lanț de restaurante, au hotărât să schimbe strategia în cea ce privește plata angajaților. Pentru că în Elveția cererea de ospătari este foarte mare, iar în plin sezon restaurantele se chinuie să găsească personal, cei doi oferă un câștig fabulos. Salariul este în funcție de veniturile restaurantelor, iar angajaților li se oferă un procent din profit. Astfel, aceștia primesc între 7% și 8%, în funcție de cifra de afaceri, fără TVA, ceea ce înseamnă între 8.000 și 12.000 de franci pe lună, iar convertiți în euro de la 8.358 euro până la 12.538 euro pe lună, scrie adevarul.ro.

Totodată, Michel Péclard a mai precizat, conform contractului, că salariile nu includ și bacșișurile, iar proprietarii garantează un salariu minim de 3.750 de franci pe lună.

Salariul uriaș care se oferă pe șantier: 8 clase sunt suficiente. Ce meseriași sunt la mare preț în România
Muncesc din greu, dar au buzunarele pline. Și în construcții se câștigă bani frumoși. Din cauza deficitului de forță de muncă, salariile celor cu puțină școală le-au depășit pe ale intelectualilor. Cel mai mare salariu îl iau fierarii, tâmplarii și dulgherii.

Deși este o muncă dificilă, fierarii sunt răsplătiți pe măsură. Fără studii superioare, aceștia sunt plătiți la kilogramul de fier beton lucrat. Conform stirileprotv.ro, pe șantier, un muncitor ajunge să primească între 7.000 și 9.000 de lei net, însă sumele cresc pentru cei care lucrează doar pentru fundația unei clădiri. Aici fierul beton este mai gros și efortul mai mare. La fel de bine plătiți sunt și dulgherii.

Tot în categoria celor mai bine plătiți muncitori se încadrează și zugravii sau cei care montează gresie și faianță. La final de lună duc acasă cu cel puțin 7.000 de lei. Dacă mai lucrează și pe cont propriu, cum mulți procedează, ajung să câștige și mai mult.

„Salariul minim în domeniu este 4.000 de lei, un tehnician profesionist ajunge să câștige și 7.000 de lei net. Mese la prânz, nu plătesc asta – au ajuns să câștige mai bine decât inginerii – am ingineri care câștigă 4.000 de lei net, un montator de tâmplărie ajunge să câștige 7.000-8.000 de lei net – 8 clase sunt suficiente, să scrie, să citească, mai sunt și care au diplome”, a explicat Ionuț Dincă, manager de companie.

Articole asemănătoare

Back to top button