fbpx

Greşeala pe care o facem când depozităm cartofii: Unde se ţin, de fapt

Atunci când depozitezi cartofii, ai putea crede că locul în care i-ai pus ar putea fi nociv pentru tine. Un studiu mai vechi arăta faptul că depozitarea acestora în frigider prezintă risc de cancer . Mai nou, aceștia au revenit cu o nouă informație în acest sens.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, experții s-au răzgândit și au afirmat că nu numai că este bine, dar acest lucru este încurajat în mod activ deoarece va face ca aceștia să dureze mai mult, fiind evitată risipa de mâncare. Pe de altă parte, roșiile și castraveții ar trebui ținute departe de frigider, spun oamenii de știință.

Se credea anterior că păstrarea cartofilor cruzi la temperaturi scăzute ducea la formarea de zaharuri suplimentare, care s-au transformat în acrilamidă cauzatoare de cancer atunci când cartofii erau prăjiți sau copți, în funcție de preferința consumatorului.

De această dată grupul respectiv și-a actualizat sfaturile în lumina celor mai recente cercetări ale Agenției pentru Standardele Alimentare. Nutriționistul Shefalee Loth a afirmat că sfaturile care erau date în trecut, au cunoscut o schimbare.

„Experții spun acum că depozitarea cartofilor în frigider, despre care se credea anterior a fi un risc pentru sănătate, reprezintă acum o modalitate bună de a profita la maximum de ei, mai ales dacă nu le vei folosi imediat. Totuși, nu mulți oameni știu că ar trebui ca pâinea să nu fie ținută în același loc, precum nici bananele sau roșiile”, a afirmat aceasta, citat de playtech.ro.

Locul unde depozitezi cartofii este foarte important pentru sănătatea ta

Temperaturile scăzute schimbă textura roșiilor și inhibă enzimele care le dau aromă, cu toate că o treime dintre noi le depozităm în frigider. Acesta din urmă nu reprezintă nici locul ideal pentru castraveți, făcându-i moi, iar bananele se înnegresc mult mai repede, în timp ce pâinea se deshidratează la temperaturi scăzute.

Pâinea se păstrează cel mai bine într-o pungă din bumbac sau plastic. Ceapa și usturoiul trebuie păstrate într-un dulap întunecat și uscat. În Marea Britanie se aruncă zilnic 20 de milioane de felii de pâine și 4,4 milioane de cartofi. Anual, cifrele arată că sunt aruncate 4,4 milioane de tone de alimente, ceea ce reprezintă o risipă financiară pentru oameni, dar și un impact negativ asupra mediului.

Depozitarea în frigider nu trebuie să fie una oarecare, astfel că raftul de sus este cel mai cald și cel mai potrivit pentru alimentele gata de consum precum brânza. Rafturile de la mijloc sunt mai reci și potrivite pentru depozitarea ouălor și a laptelui, în timp ce raftul de jos este cel mai rece și recomandat pentru depozitarea cărnii crude.

Deschiderea regulată face ca ușa să fie una dintre cele mai calde zone, astfel că nu este potrivită pentru lapte și ouă. Fructele și legumele trebuie păstrate în sertarul din partea de jos, însă acestea trebuie ținute separat deoarece fructele produc un gaz numit etilenă care determină legumele să se strice mai repede.

Articole asemănătoare

Back to top button