fbpx

foto | Sandu și Macron și-au înmânat cele mai înalte distincții de stat. R. Moldova și Franța au semnat un Acord de cooperare în domeniul apărării

Franța va deschide o misiune permanentă de apărare la Chișinău în următoarele luni. Despre aceasta a anunțat președintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unei conferințe de presă la Paris, susținută alături de președinta Maia Sandu. În cadrul vizitei sale la Paris, președinta i-a înmânat omologului său francez cea mai înaltă distincție din țara noastră – Ordinul Republicii. La rândul său, președintele Macron i-a acordat Maiei Sandu cea mai înaltă distincție a statului francez – Marea Cruce a Legiunii de Onoare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Deschiderea unei misiuni permanente de apărare la Chișinău în următoarele luni ne va permite, de asemenea, să lucrăm mai eficient pentru a ne consolida cooperarea în ceea ce privește educația, formarea și interoperabilitatea forțelor noastre armate”, a declarat Macron.

Președintele francez a precizat că aceasta este doar prima etapă, care va fi completată cu colaborări comune în alte domenii, precum lupta împotriva dezinformării și a atacurilor cibernetice.

La rândul său, președinta Maia Sandu a remarca că semnarea acordurilor de apărare și de cooperare economică cu Franța transmite un mesaj ferm că Moldova este din ce în ce mai puternică, având Franța alături.

„Cooperarea noastră în domeniul apărării se intensifică, iar achiziția recentă a unui radar aerian de înaltă performanță este un exemplu. Peste două sute de companii franceze sunt active în Moldova, oferind beneficii reciproce ambelor economii. Pe măsură ce ne vom apropia de UE, știm că implicarea companiilor va crește. Pregătirea pentru aderarea la UE ne consolidează deja economia și ne consolidează rezistența. Cu sprijinul Franței și al altor parteneri care ne sunt alături, știm că nu suntem singuri. Împreună ne vom asigura că Moldova va fi liberă, va fi pașnică și va fi în Uniunea Europeană”, a declarat Maia Sandu.

Acordul de cooperare în domeniul apărării cu Ministerul Forțelor Armate al Republicii Franceze vine să actualizeze Acordul dintre instituțiile de apărare ale celor două state, semnat în 1998 și creează un cadru pentru a aprofunda cooperarea în domeniul apărării.

Potrivit Ministerului Apărării, documentul va acoperi următoarele domenii importante pentru dezvoltarea și modernizarea Armatei Naționale: politica de apărare, participarea în misiuni și operații internaționale, controlul și gestionarea spațiului aerian, tehnologia informației și telecomunicațiilor militare, topografie militară, gestionarea resurselor umane, formarea lingvistică, logistică, medicină militară, gestionare financiară și bugetară.

Acordul prevede vizite oficiale și reuniuni de lucru, schimb de experiență, antrenamente și exerciții comune, stagii de practică, consultări, conferințe, cursuri, specializări și alte forme de pregătire științifică avansată.

Totodată, șefa statului a mulțumit omologului său francez pentru că rămâne puternic pentru Ucraina și Republica Moldova.

„Vă mulțumim pentru efortul vital de a aduce împreună națiunile europene, așa cum ați făcut pe 26 februarie, pentru a sprijini Ucraina și a restabili pacea durabilă pe continent. Ucraina are nevoie de ajutor acum. Nimic nu este mai urgent decât sprijinirea Ucrainei ca să-l oprească pe agresor.

Noi, în Moldova, știm că obiectivele expansioniste ale Kremlinului se întind dincolo de Ucraina. Acțiunile agresive ale Rusiei de subminare a democrației din Moldova sunt o dovadă în acest sens.

Regimul de la Moscova încearcă să-mi controleze țara prin șantaj energetic, sponsorizarea protestelor, desfășurarea unor campanii de dezinformare, lansarea de atacuri cibernetice, intervenția în alegerile noastre, infiltrarea banilor murdari și chiar încercarea de lovitură de stat”, a menționat președinta R. Moldova.

„Dar noi stăm drepți. Moldovenii au dreptul de a-și decide singuri viitorul, iar acest viitor se află în Uniunea Europeană. Sunt recunoscătoare pentru sprijinul constant și neclintit al președintelui Macron în timpul Președinției Franței la Consiliul European în prima jumătate a anului 2022 și la summitul din decembrie de la Bruxelles, care a aprobat începerea negocierilor de aderare.

Solidaritatea Franței este mult mai profundă decât atât. Președintele Macron a inițiat Comunitatea Politică Europeană, care a devenit o platformă importantă pentru țările UE și din afara UE pentru a se reuni și a discuta probleme cruciale cu care se confruntă continentul nostru. El a avut, de asemenea, un rol cheie în înființarea Platformei de Sprijin pentru Moldova, împreună cu Germania și România, care au oferit ajutoare financiare și umanitare pentru țara noastră, în timp ce trebuia să facem față multiplelor crize, ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia.

Astăzi, semnarea acordurilor de apărare și de cooperare economică cu Franța transmite, de asemenea, un mesaj ferm că Moldova este din ce în ce mai puternică, având Franța alături.

Cooperarea noastră în domeniul apărării se intensifică, iar achiziția recentă a unui radar aerian de înaltă performanță este un exemplu. Peste două sute de companii franceze sunt active în Moldova, oferind beneficii reciproce ambelor economii. Pe măsură ce ne vom apropia de UE, știm că implicarea companiilor va crește. Pregătirea pentru aderarea la UE ne consolidează deja economia și ne consolidează rezistența.

Cu sprijinul Franței și al altor parteneri care ne sunt alături, știm că nu suntem singuri. Împreună ne vom asigura că Moldova va fi liberă, va fi pașnică și va fi în Uniunea Europeană”, a conchis șefa statului.

Această prezentare necesită JavaScript.

Articole asemănătoare

Back to top button